Organul de supraveghere a medicamentelor din Marea Britanie a declarat că vaccinurile Pfizer / BioNTech și AstraZeneca sunt sigure pentru a a treia doză.
Anunțul Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA) înseamnă că vaccinarea cu a treia doză ar putea fi introdusă imediat in Marea Britanie, dacă și Comitetul Mixt pentru Vaccinare și Imunizare (JCVI) îşi dă OK-ul, informează Rhyl Journal.
Decizia va ţine cont şi de cele mai noi date ale unui studiu privind vaccinurile
Membrii JCVI urmează să ia o decizie cu privire la cine ar trebui să primească o a treia doză de vaccin în zilele următoare.
JCVI analizează cele mai recente date din studiul Cov-Boost, condus de Spitalul Universitar din Southampton. Studiul testează vaccinurile Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Novavax, Johnson & Johnson, Valneva și CureVac. Și dacă persoanele care au primit două doze de la AstraZeneca pot obține mai multe beneficii dacă primesc o a treia doză de la Pfizer.
MHRA spune că a treia doză de la Pfizer poate fi administrată oricui, indiferent de dozele anterioare. În schimb, a treia doză de la AstraZeneca va fi administrată doar celor care s-au vaccinat anterior cu AstraZeneca.
“Imunitatea unei persoane poate scădea în timp, după primul vaccin”
„Știm că imunitatea unei persoane poate scădea în timp, după primul vaccin. Sunt încântat să confirm că vaccinurile Covid-19 produse de Pfizer și AstraZeneca pot fi utilizate ca doze de rapel sigure și eficiente”, a declarat dr. June Raine, director executiv al MHRA.
Acum rămâne ca și Comitetul Mixt pentru Vaccinare și Imunizare să spună dacă se vor administra doze de rapel și, dacă da, ce vaccinuri ar trebui utilizate.
Secretarul britanic pentru sănătate a spus că vaccinarea cu a treia doză va începe de luna aceasta. Decizia este una importantă pentru programul de vaccinare din Marea Britanie.
Sursă foto: Dreamstime