Toți cei care au pensia mai mică de 2.000 de lei sunt vizați! Câți bani vor primi de sărbători

Aceste persoane vor primi un ajutor financiar din partea statului în valoare de 600 de lei. În Republica Moldova a fost adoptat un proiect de lege care le va acorda pensionarilor un venit suplimentar în ajunul sărbătorilor de iarnă.

De ajutor vor beneficia circa 553 mii de persoane care au o pensie mai mică de 2.000 de lei.  Majoritatea – peste 400 de mii sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă. Ceilalţi, sunt beneficiari de pensii de dizabilitate, pensii de urmaş, iar aproximativ 600 de persoane sunt militarii în termen sau membri ai familiilor acestora.   Suportul unic va fi acordat pensionarilor în luna decembrie curent.

În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate circa 335 milioane de lei, conform adevarul.ro.

Anunţul despre compensaţia unică de sărbători a fost făcut ieri, de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Acesta a precizat că PDM își propune să vină în fiecare an cu astfel de ajutoare de sărbători.

„Toate aceste ajutoare, compensații, majorări de salarii și de pensii au devenit posibile pentru că guvernarea noastră, guvernarea Partidului Democrat, a reușit să acumuleze încasări importante la buget datorită ordinii și reformelor pe care le facem, asigurând creșterea stabilă a economiei țării, chiar dacă în toată regiunea există un fundal de instabilitate politică și economică”, a declarat președintele Partidului Democrat din Moldova.