Piaţa cafelei valorează în prezent peste 100 de miliarde de dolari. Cu o creştere continuă a cererii, aceasta a devenit una dintre cele mai interesante, deşi volatile, instrumente de tranzacţionat. Iar consumatorii mari de cafea știu că cea mai bună cafea se obține din boabele proaspăt râșnite.
De aceea, majoritatea băutorilor de cafea cumpără de obicei cafea boabe, în pungi cât mai mari. Potrivit Asociației Naționale a Cafelei, aerul, umiditatea, căldura și lumina sunt cei mai mari inamici ai boabelor de cafea.
Astfel, chiar dacă nu va „expira” într-un mod care să afecteze siguranța, adică dacă nu dezvoltă mucegai, calitatea cafelei boabe va scădea pe măsură ce stă mai mult timp în dulap. Site-ul Tastingtable arată care este cel mai mare pericol pentru cafeaua boabe odată ce ați deschis punga.
Aceste arome vor dispărea
După ce ați deschis punga cu cafea boabe, credeți că vor rămâne proaspete aproximativ două săptămâni. Dar, după aceea, aroma începe să se deterioreze, iar unele dintre notele mai nuanțate care v-au convins să selectați acel tip de cafea s-ar putea pierde. Ați ales boabele de cafea braziliană pentru că vă plac aromele de portocală și aromele sale ușoare de cacao?
Din păcate, dacă punga a stat deschisă prea mult timp, aceste arome vor dispărea. De aceea, experții spun că o pungă mai mică va păstra boabele de cafea proaspete o perioadă mai îndelungată.
Alegeți pungile mai mici!
Deși pare mai rentabil din punct de vedere financiar, cumpărarea unei pungi mari de cafea boabe va însemna, de fapt, o risipă de bani. Explicația este simplă: cantitatea mare de cafea va duce, în final, la reducerea calității boabelor.
S-ar putea să nu observați acest lucru imediat, dar cu siguranță va deveni evident în câteva săptămâni, când boabele de cafea de pe fundul pungii nu vor mai avea aceeași textură și același gust. În schimb, încercați să cumpărați o cantitate mai mică de cafea, cât să vă ajungă o săptămână, cel mult două.
Unde și cum trebuie ținută cafeaua
Pentru a ajuta la păstrarea prospețimii și a aromei intacte, depozitați pungile mici de cafea într-un loc răcoros și întunecat, cum ar fi o cămară. Niciodată frigiderul sau congelatorul. De asemenea, acea pungă de hârtie maro în care a fost cumpărată ar putea fi plăcută din punct de vedere estetic, dar nu este concepută pentru depozitare pe termen lung.
Puneți cafeaua boabe într-un recipient opac, etanș, pentru a o feri de lumină și aer. De asemenea, asigurați-vă că păstrați cafeaua departe de orice sursă de căldură din apropiere, cum ar fi aragazul sau un fierbător electric.
Este sau nu este bună pentru sănătate?
Studii recente dezvăluie modurile bune sau mai puțin bune în care cofeina influențează starea mentală. Unul dintre acestea a urmărit obiceiurile de a bea cafea la peste jumătate de milion de oameni din Europa, timp de 16 ani, și a constatat că cei care au consumat mai multă cafea au avut rate de mortalitate semnificativ mai mici decât cei care nu au făcut-o.
Alte cercetări au asociat cafeaua cu scăderea riscului apariției unor boli precum cancerul de prostată, maladiile Parkinson și Alzheimer și bolile de inimă. Oamenii de știință nu au reușit, totuși, să identifice acele mecanisme prin care compușii din cafea, în special cofeina, pot aduce aceste beneficii pentru sănătate.
În ceea ce privește bolile de inimă, o analiză a trei studii principale publicate a constatat că o ceașcă sau mai multe cești de cafea pe zi sunt asociate cu un risc redus, pe termen lung, de insuficiență cardiacă. În comparație cu persoanele care nu beau cafea, s-a constatat că riscul de insuficiență cardiacă a scăzut între 5% și 12% pentru fiecare ceașcă de cafea consumată zilnic. Oamenii consideră cafeaua și cofeina „rele”, deoarece sunt asociate cu palpitații și hipertensiune arterială. Legătura dintre consumul crescut de cofeină și riscul redus al insuficienței cardiace face această presupunere incorectă.