Fostul ministru, Lia Olguța Vasilescu, a prezentat cu ceva timp în urmă regula generală pentru calcularea pensiei minime, dar a făcut și o precizare importantă pentru cei care încasează pensie de urmaș.

La vechimea minimă de 15 ani, o persoană primește 45% din salariul minim brut, plus 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.

Exemplu: o persoană cu 19 ani vechime – 45%+4%= 49% di salariul minim brut.

Excepție la această regulă o fac pensionarii în plată cu vechime de minim 10-15 ani, care vor primi 40% din salariu minim brut plus 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.

În ceea ce privește pensia de urmaș, soțul supraviețuitor poate opta să primească 50% din pensia celui decedat.

Exemplu: dacă soția are o pensie de 1.000 de lei și soțul are o pensie de 3.000 de lei, jumătate din pesia soțului este 1.500 de lei si desigur ar opta pentru aceasta. O altă opțiune este ca soțul supraviețuitor să primească pensia lui plus 25% din pensia celui decedat.

Olguța Vasilescu a vorbit și despre valorificarea tuturor drepturilor. Aici se iau în calcul toate drepturile salariale pentru care s-au plătit contribuții la pensie și vizează perioada 1 februarie 1975-1 aprilie 2001. Dacă pensionarul prezintă acte doveditoare din care rezultă o sumă mai mare de 10% atunci se suplimentează.

Ministrul Muncii a prezentat și formula de calcul a pensiei.

Numărul total de puncte X valoare punctului de referință = Pensia.

Numărul total de puncte îl reprezintă suma punctajelor anuale, iar valoarea punctului de referință o reprezintă punctul de pensie din 2021, împărțit la 25.