Scott Petty, șeful departamentului de tehnologie al Vodafone, a declarat că interzicerea tehnologiei Huawei pentru 5G din Marea Britanie ar putea „costa sute de milioane și va afecta în mod dramatic afacerea noastră 5G”.
Scott Petty, a declarat că o astfel de interdicție pusă în practică în Marea Britanie ar însemna ca Vodafone să elimine echipamentul Huawei din rețeaua sa existentă 4G.
„Costul de a face acest lucru se intinde în sute de milioane şi va afecta în mod dramatic cazul nostru de business 5G”, a spus el.”Ar însemna să încetinim drastic implementarea 5G”.
Potrivit BBC, Petty a subliniat că echipamentul Huawei nu va fi folosit în părțile centrale ale rețelei 5G ale companiei și, prin urmare, preocupările legate de spionajul Huawei în numele guvernului chinez sunt nejustificate, scrie Economica.net.
Consilierul general al companiei Vodafone, Helen Lamprell, a declarat că nu există dovezi că echipamentul Huawei reprezintă o amenințare la adresa securității, o părere impărtăşită inclusiv de Serviciul de informații britanice.
O interdicție ar avea un „impact uriaș asupra ambiției guvernului de a fi un lider în 5G, un cost imens pentru industrie … pentru ce?” s-a intrebat aceasta. „Dacă există dovezi, ne-ar plăcea să le vedem – dar până acum nu am văzut dovezi”.
Potrivit lui Lamprell, echipamentul Huawei este folosit doar la stâlpii de radio, despre care compania spune că este o zonă cu risc scăzut, deoarece hacking-ul oricărei antene individuale nu ar conecta hackerii la întreaga rețea.
Vodafone utilizează echipamente de la compania americană Cisco pentru centrul rețelei sale 5G, cea mai sensibilă zonă, și echipamente de la Ericsson din alte părţi ale reţelei.
„Huawei este supus unei examinări serioase şi credem că acest lucru este grozav”, a spus Lamprell. „Dar ei nu sunt singurul furnizor și aceleași probleme de inginerie se aplică peste tot”. Opinia operatorului este că toate companiile care furnizează echipamente de telecomunicații companiilor britanice ar trebui să se afle sub același nivel de examinare.
Anunţul Vodafone a fost făcut în aceeaşi zi în care operatorul a anunţat că va lansa 5G în 19 oraşe din Marea Britanie până la sfârşitul acestui an, potrivit uk.pcmag.com.