Un studiu realizat recent în Marea Britanie arată că fumatul poate avea efecte grave asupra sănătăţii mentale, putând creşte sau chiar dubla riscul de dezvoltare a depresiei şi schizofreniei. Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol a analizat datele prelevate de la 462.690 de adulţi, cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani, şi a obţinut dovezi care susţin că fumatul a crescut şi chiar dublat, în unele cazuri, riscul de depresie şi schizofrenie. În plus, cercetarea a dovedit că persoanele care suferă de astfel de afecţiuni au o predispoziţie mai mare pentru fumat, potrivit Adevărul.
“Indivizii cu afecţiuni psihice sunt deseori ignoraţi în cadrul eforturilor noastre de reducere a prevalenţei fumatului, ceea ce conduce la inechităţi în domeniul sanitar. Studiul nostru demonstrează că ar trebui să facem toate eforturile pentru a preveni iniţierea fumatului şi pentru a încuraja încetarea fumatului din cauza consecinţelor asupra sănătăţii mintale şi a celei fizice”, a precizat dr. Robyn Wootton, cercetător la Universitatea din Bristol.
În aceeaşi zi în care a fost publicat acest studiu, a mai apărut şi un raport al organizaţiei Action on Smoking and Health (ASH), care face apel la sporirea măsurilor ce trebuiesc adoptate pentru a-i ajuta pe fumătorii care suferă de afecţiuni psihice să renunţe la consumul de tutun. Potrivit ASH, 78.000 de persoane au decedat în Anglia în 2018 ca urmare a fumatului, principala cauză a reducerii cu 10-20 de ani a speranţei de viaţă în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice.
La începutul acestui an, British Journal of Psychiatry a publicat un studiu care prezintă dovezi conform cărora consumul de tutun creşte riscul de tulburare bipolară.