Judecătoarea Geanina Teodorovici a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor în formă continuată şi a decis ca cei opt să fie achitaţi.
Instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurător pus de procurori asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor, precum şi ridicarea sechestrului instituit pe conturile cluburilor de fotbal.
În plus, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunile civile depuse de ANAF şi unele cluburi de fotbal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Pe 2 octombrie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe George Copos, preşedinte şi patron al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Mihai Stoica, fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, Jean Pădureanu, preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu, fost angajat al firmei ‘Becali Sport’.
Toţi sunt acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Gigi Neţoiu, fost acţionar la clubul de fotbal Dinamo, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, Cristian Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali, impresari, toţi acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
DNA susţine că faptele săvârşite de cei opt inculpaţi au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind ‘spălaţi’ prin intermediul unor firme off-shore.
Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Conform probatoriului administrat, între Copos, Borcea, fraţii Becali, Pădureanu, Popescu şi Neţoiu ar fi avut loc transferuri bancare din sumele sustrase, banii fiind viraţi reciproc, în conturile personale, fără justificare.