Măsurile politice autoritare luate de Budapesta, în contextul pandemiei de coronavirus, îngrijorează Europa care analizează acum atent legea ungară privind situația de urgență. Un fost comisar pe justiție din Comisia Europeană a calificat drept „problematice” aceste măsuri, unele ducând chiar la ani buni de închisoare pe perioada stării de urgență.
Întreaga Europă urmăreşte ce se petrece în Ungaria în contextul măsurilor politice autoritare ale ţării cu privire la combaterea coronavirusului, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, marţi pentru dpa, după cum transmite Agerpres.
Jourova, comisar european pentru justiţie în fosta Comisie Europeană condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat preocuparea faţă de legea asupra stării de urgenţă, calificând drept problematice în special absenţa unui termen pentru capacitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă şi incriminarea dezinformării.
UE analizează legea dată de Ungaria privind starea de urgență
Parlamentul de la Budapesta a votat luni un proiect de lege care îi permite premierului Viktor Orban să guverneze prin ordonanţe de urgenţă pe termen nelimitat.
De asemenea, în conformitate cu noua lege, persoanele care publică ceea ce este perceput ca o ştire falsă sau fapte denaturate riscă mai mulţi ani de închisoare.
Autorităţile UE analizează în prezent legea ungară privind situaţia de urgenţă şi vor urmări îndeaproape modul în care aceasta este pusă în aplicare.
„Aceasta nu a venit din senin”, a spus Jourova, care supervizează respectarea normelor statului de drept, referindu-se la acţiuni ale guvernului ungar din ultimii ani. „Există o istorie”, a adăugat ea.
În acest sens, vicepreşedinta Comisiei Europene a citat, cu titlu de exemplu, procedurile care decurg din articolul 7 al tratatului UE în curs de derulare împotriva Budapestei, menţionând că există multe preocupări cu privire la independenţa mass-media şi la libertatea de expresie în Ungaria, conform dpa.