CNA vs realitate. Marius Tucă demontează acuzațiile privind alegerile anulate
Ionuț Cristache și Marius Tucă au vorbit despre noile reacții ale CNA și despre declarațiile recente ale fostului președinte al României, Traian Băsescu. Cei doi au spus că Băsescu pune la îndoială toată argumentația oficială legată de anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024.
Cristache a început subiectul cu o ironie la adresa CNA, care l-a acuzat recent pe Tucă că ar fi promovat o teorie falsă despre o presupusă lovitură de stat. Cristache a observat, însă, că Băsescu are o opinie contrară CNA, spunând că nu există nicio dovadă care să justifice anularea alegerilor.
El a citat o declarație recentă a fostului președinte al României, în care acesta spunea că, după trei luni, nu a apărut nicio probă clară care să justifice anularea alegerilor. Astfel, Băsescu ar pune sub semnul întrebării atât anularea scrutinului din noiembrie, cât și organizarea unor noi alegeri.
„Traian Băsescu, de la care nu cred că aveam foarte multe așteptări, pentru că se poziționa destul de explicit în favoarea celor care au operat de la alegerile din decembrie încoace… Dar astăzi vine cu niște precizări.
În urmă cu o oră, spune: «După trei luni nu există nicio probă concretă care să justifice anularea alegerilor». Se pune astfel sub semnul întrebării atât anularea alegerilor din noiembrie, cât și legitimitatea organizării unui alt rând de alegeri.”, a citat într-o ediție live a „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”.
Traian Băsescu ar știi mai multe decât pare
Tucă a comentat declarațiile lui Băsescu, spunând că fostul președinte al României este, probabil, cea mai potrivită persoană pentru a vorbi despre mecanismele de putere din România. Tucă a explicat că experiența lui Băsescu la Cotroceni îl face credibil atunci când susține că anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 nu are o bază legală.
Marius Tucă a spus că Băsescu, fiind președinte timp de zece ani, cunoaște foarte bine cum funcționează aceste structuri și că tocmai de aceea este cel mai în măsură să afirme că nu există nicio probă care să justifice anularea alegerilor. Tucă a adăugat că Băsescu a vorbit și despre diferite scenarii. Unul dintre ele presupunea implicarea unor instituții precum Curtea Constituțională și Președinția.
„Cred că Băsescu este cel mai avizat să spună lucrurile astea. Imaginați-vă că a fost 10 ani președintele României și știe foarte bine cum funcționează aceste mecanisme. E cel mai îndreptățit, dacă vreți, să spună că nu există nicio probă, că asta vede toată lumea.
Dar acolo vorbește și despre scenarii. Că scenariul al doilea a fost să treacă la instituții precum CCR, președinție și așa mai departe”, a afirmat jurnalistul.