Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a transmis că vineri, 17 ianuarie, a fost terminată plata pensiilor în numerar prin Poşta Română, înainte de data limită. „Tot efortul făcut, faptul că m-am interesat zilnic a fost pentru că am înțeles cât de important este ca oamenii să își primească pensiile după zilele de sărbători”, a explicat mininstrul.

„Vineri 17, tot înainte de week-end cum am reușit să procedăm și în cazul plăților pe card, am terminat plata pensiilor în numerar prin Poșta Română la toate adresele la care au fost găsiți pensionarii la domiciliu. Înainte de termenul limită de 20! Doresc un sfârșit de săptămână liniștit tuturor!”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Ce se întâmplă cu cei care nu au fost găsiţi acasă?

Într-un comunicat emis de Poşta Română, intituţia precizează că pensionarii care nu fost găsiţi acasă pot intra în posesia drepturilor băneşti la ghişeele subunităţilor poştale, până marţi, 21 ianuarie.

Faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, care, conform contractului, este de 1-14 ale fiecărei luni, în luna ianuarie Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar șase zile lucrătoare.

Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, a precizat că efortul poştaşilor de a lucra la capacitate maximă a compensat zilele libere din perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit antena3.ro.