Alertă pentru toți pensionarii! Este o zi decisivă pentru soarta pensiilor lor. Este vorba despre noua Lege a Pensiilor. Aceasta va fi votată astăzi în Camera Deputaților.
De asemenea, fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a reiterat, în plenul de marți, că punctul de pensie se dublează în perioada mandatului PSD-ALDE, și nu după 2021, așa cum a fost vehiculat în spațiul public.
„Ne aflăm în fața a celui mai important proiect de lege din anul 2018 care privește nu doar peste 5 milioane de pensionari dar și generațiile următoare. Cel mai important principiu al legii este contributivitatea, dar s-a urmărit și excludera unor inechități cum ar fi pensiile diferite pentru persoanele de același sex. Un lucru pe care vreau să îl subliniez, punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru, deci nu după 2021 așa cum s-a tot repetat în spațiul public. În 2020, în inetiorul mandatului nostru, punctul de pensie va fi de la 1.775 de lei”, a spus Olguța Vasilescu, în timpul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților pe Legea pensiilor.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, săptămâna trecută, după o ședință de peste șapte ore, un raport de admitere cu amendamente pentru proiectul Legii pensiilor. Au fost 14 voturi "pentru", cinci "împotrivă" și o abținere.
Printre amendamentele aduse în comisie se numără reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi.
„Reducerea varstei de pensionare prevazuta la al 1 si 2 se aplica si in cazul in care nr de copii cuprinde si copii adoptați”, prevede amendamentul adus articolului 56 din lege.
Un alt amendament important adoptat de comisia de specialitate se referă la stagiul de cotizare pentru românii care vor să își cumpere vechime în muncă pentru a ieși la pensie.
"Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de până la 15 ani, dar nu mai puţin de 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială. În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii", prevede articolul adoptat.
Comisia a eliminat amendamentul liderului PSD Liviu Dragnea prin care era introdusă în perioada asimilată stagiului de cotizare a perioadei în care asiguratul a urmat cursurile unei şcoli profesionale.
Deputații Opoziției din Comisia pentru muncă nu au votat pentru adoptarea unui raport de admitere.
Potrivit inițiativei, Legea pensiilor va intra în vigoare în septembrie 2019.