Noutăți extrem de importante pentru milioane de oameni. Toți pensionarii trebuie să știe aceste lucruri. Vor fi obligați să facă aceste lucruri chiar de la următoarea pensie.
Vești extrem de importante și sfaturi de neratat pentru pensionarii din România. Autoritățile au anunțat că vor începe distribuirea pensiilor încă de săptămâna viitoare, pentru ca cei vârstnici să aibă banii mai devreme înaintea Sărbătorilor Pascale.
Ce trebuie să știe pensionarii
Șeful Poștei Române a făcut un anunț extrem de important. Horia Grigorescu spune că pensionarii trebuie să respecte mai multe reguli în plină pandemie de coronavirus.
Cei vârstnici sunt obligați să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor şi să păstreze distanţa de 1,5-2 metri faţă de factorul poştal.
″Ca măsuri particulare, toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv.
Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze, de 1,5-2 metri, şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a explicat Grigorescu, conform RTV.