Deși majoritatea românilor se întrebau dacă ar trebui să-și mute pensia de la Pilonul II la Pilonul I, acest lucru ar putea fi remediat, în sensul în care Guvernul a amânat deja aplicarea Ordonanței de Urgență 114, iar fondurile și consultanții cer stoparea ei tot mai insistent.

O problemă uriașă o reprezintă cele 800 de milioane de euro, provizioane dar și alte modificări care vor afecta stabilitatea.

Guvernul le-a acordat timp administratorilor de pensii private Pilon II până la data de 31 mai să decidă în Adunările Generale ale Acționarilor să-și majoreze capitalul social.

Suplimentul de capital ar putea fi virat până la sfârșitul anului.

„Statusul nu ne satisface aşteptările. Aşteptările erau acelea să se revină asupra deciziei şi să se calmeze situaţia. În momentul de faţă s-a venit cu mesajul următor: la 31 decembrie 2019 vom vedea care e situaţia şi vom decide încotro o apucăm” a spus Andra Cașu, partener asociat EY, care cere Guvernului să stopeze măsurile OUG.

Cât despre cei 800 de milioane de euro, Andra Casu spune că este vorba despre un volum prea mare de bani.

”Prin urmare, este un punct prost. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Trebuie remediată situaţia urgent, nu amânat. Clar ne va afecta pe toţi, având în vedere situaţia demografică a România”, a mai spus Andra Caşu, potrivit Dcbusiness.ro.