Acest proiect de lege specifică faptul că vehiculele lente trebuie înregistrate şi înmatriculate de către Regia Autonomă Registrul Auto Român. Nota de adoptare tacită pentru acest act normativ, pentru care termenul de dezbatere şi vot în prima Cameră sesizată s-a împlinit pe 30 octombrie, a fost citită, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.
Autovehiculul lent este definit, prin acest act normativ iniţiat de un grup de parlamentari UDMR, ca vehicul rutier antrenat de un motor încorporat şi care pe un drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 de km pe oră.
„Din această categorie fac parte o gamă variată de vehicule care oferă, printre altele, soluţii eco friendly, precum şi soluţii de transport avansate, cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea cu dioxid de carbon. Acestea sunt uşor de utilizat şi pot servi atât companiilor, cât şi persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri şi persoane în interiorul oraşelor în zona industrială sau în zona montană”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor care este for decizional în acest caz.