Se fac compeltari ce țin de funcțiile senzoriale (ochi), funcţiile neuro-musculo-scheletice, deficiență locomotorie gravă dar și paraplegie și tetraplegie.
Modificări la nivelul funcțiilor senzoriale:
”3. Ochiul unic, chiar cu vedere normală, se poate încadra în grad de handicap accentuat, timp de 12 luni de la pierderea ochiului – vederii – congener. Ulterior încadrarea se realizează în raport cu deficienţa vizuală, conform tabelului.”
“Afectare vestibulară obiectivată prin teste Ortostatismul este imposibil în criză, însoţit de tulburări vegetative. Probele spontane şi provocate (dacă se pot practica) sunt pozitive. Tulburări funcţionale echivalente cu 80 – 100% . Pentru perioade limitate de 12 luni, în funcţie de durată şi reversibilitatea tulburărilor majore de echilibru la acţiunile de recuperare”.
Nici persoanele cu probleme ale sistemului locomotor nu au fost uitate. Astfel, evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii – locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap, la punctul 1. Amputaţii*), la rândul aferent Deficienței medii, NOTA se modifică și va avea următorul cuprins: “Pentru perioade de 12 luni, în vederea adpatării la unimanualitate, transfer gestualitate – handicap accentuat.”
De asemenea, evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii – locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap, la punctul 1. Amputaţii*), rândul aferent Deficienței grave. Totodată, în coloana 3, se introduce următoarea Notă: “Se va stabili un termen permanent de valabilitate a încadrării în grad de handicap, pentru situațiile:
– Sechele boli cerebro-vasculare cu deficit motor tip plegic, la un interval de peste 2 ani de la data accidentului vascular;
– Paraplegie sau tetraplegie, indiferent de cauză, la un interval de peste 2 ani de la data diagnosticării.”
Proiectul se află în dezbatere publică până pe 8 aprilie. Acesta va intra în vigoare odată publicat în Monitorul Oficial.