Ministerul Finanțelor a transmis un anunț important! În prezent, toți oamenii care au obligațiuni emise de statul român înainte de anul 1947 trebuie să știe faptul că acestea că nu mai valorează nimic.
Ministerul Finanţelor a informat recent posesorii titlurilor de valoare (obligaţiunilor) emise de statul român în nume propriu sau prin intermediul Casei Autonome a Monopolurilor Regatului Romaniei anterior anului 1947 că acestea nu conferă un drept de creanţă asupra statului român, răscumpărarea acestora nemaifiind posibilă ca urmare a stingerii dreptului.
În prezent, titlurile neprezentate la plată nu mai au nicio valoare economică, ci doar o valoare istorică. Ministerul Finanţelor a transmis acest anunț pentru a fi evitate eventualele consecinţe juridice (de natura civilă sau de natură penală) ce pot fi generate ca urmare a utilizării titlurilor de valoare expirate.
Document titlurilor de stat emise înainte de 1947 poate fi vizualizat aici.
Ce sunt titlurile de valoare?
Titluri de valoare mai sunt cunoscute sub denumirea de „obligațiuni” sau „titluri de creanță”. Acestea apar atunci când o companie locală sau Guvernul României dorește să împrumute bani. Acestea pot încerca să obțină banii necesari printr-un împrumut bancar sau pot emite o obligațiune. După aceea, deținătorul de obligațiuni împrumută banii emitentului.
Menționăm faptul că deținătorul sau cumpărătorul obligațiunii va primi o dobândă fixă reprezentând un anumit procent din datorie, care va fi plătită periodic și la intervale regulate până la scadență. În mod similar, atunci când obligațiunea ajunge la scadență, emitentul va trebui să plătească înapoi suma împrumutată.
BNR acţionează ca depozitar central pentru toate emisiunile de titluri de stat
Amintim faptul că Banca Naţională a României (BNR), în calitate de agent pe contul statului și de administrator de piață, administrează piaţa primară şi piaţa secundară interbancară a titlurilor de stat emise în formă dematerializată (lei şi valută) pe piaţa internă.
Astfel că BNR reglementează și organizează modul de desfășurare a licitațiilor pentru operațiunile de plasare a emisiunilor de titluri de stat, de răscumpărare anticipată și de preschimbare a titlurilor de stat.
De asemenea, Banca Națională a României stabileşte regulile privind organizarea şi funcţionarea pieţei secundare a titlurilor de stat, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanțelor şi în conformitate cu Statutul BNR şi cu reglementările proprii.
Totodată, BNR acţionează ca depozitar central pentru toate emisiunile de titluri de stat emise în formă dematerializată, prin intermediul Sistemului SaFIR.