În cursul zilei de luni, 7 august, autoritățile elene au lansat un nou avertisment și spun că riscul de incendii este din nou ridicat. Pe fond, autoritățile din Grecia le recomandă cetățenilor să aibă mare grijă cu flăcările deschise și cu scânteile.

Într-un mesaj pe pagina oficială de Twitter, brigada de pompieri spune că riscul de incendiu este foarte ridicat în regiunea Attica, situată în jurul capitalei Atena. Aceeași situație întâlnim și în sudul Peninsulei Peloponez dar și în vestul insulei Creta.

Ministrul Crizei Climatice și Protecției Civile, Vassilis Kikilias, a făcut apel la populație, într-un interviu acordat duminică în cadrul emisiunii „Ora Ellados” de la postul de televiziune Open, să fie extrem de atenți să nu declanșeze incendii în săptămâna care urmează, avertizând că va fi o perioadă cu risc foarte ridicat de incendii.

El a subliniat că cele mai multe incendii sunt rezultatul unor acțiuni umane și a sfătuit persoanele și serviciile, inclusiv autoritățile locale, să dea dovadă de o atenție deosebită.

„De mâine, luni, vom avea mult vânt, binecunoscuta ‘meltemia’ care, potrivit Serviciului Național de Meteorologie, va atinge șapte, opt sau chiar nouă Beaufort în multe părți ale Greciei”, a avertizat ministrul.

„Trăim într-o eră a crizei climatice și vedem acest lucru în Corfu, unde săptămâna trecută am avut un mare incendiu de vegetație în partea de nord a insulei, iar ieri am avut parte de fenomene meteorologice extreme, cu ploi abundente și grindină”, a subliniat el.

Multe incendii sunt provocate de om

Din nefericire, a adăugat Kikilias, „mâna omului joacă un rol major”, și a anunțat arestarea unui bărbat de 87 de ani care a fost prins de poliție în timp ce a provocat un incendiu cu un lichid inflamabil, pe care pompierii au reușit să îl stingă foarte repede.

De asemenea, ministrul a precizat că „statul acordă în fiecare an, în timp util, fonduri pentru curățarea și protecția împotriva incendiilor a spațiilor publice. La rândul lor, autoritățile locale trebuie să folosească până la ultimul euro din aceste fonduri. Trebuie să existe deszăpeziri la timp și, de asemenea, o verificare mai bună și mai eficientă”.

Între timp, un bărbat în vârstă de 87 de ani, surprins dând foc la ierburi uscate în suburbia Agios Stefanos din Atena, a fost pus sub acuzare duminică pentru incendiere intenționată, după ce s-a prezentat în fața unui procuror. El va rămâne în arest până când va apărea luni în fața unui tribunal de contravenții format din trei membri.

Bărbatul în vârstă de 87 de ani a fost literalmente „prins în flagrant” duminică dimineața, la ora 1:30, după ce un locuitor al localității, în vârstă de 39 de ani, a sunat la poliție după ce l-a văzut pe suspect stropind ierburile uscate cu un lichid inflamabil dintr-o canistră înainte de a le aprinde.

O patrulă de poliție a sosit în câteva minute, a găsit canistrul în posesia lui și l-a arestat imediat.

Temperaturile sunt normale în Grecia

De această dată, autoritățile din Grecia spun că nu temperaturile reprezintă un pericol, acestea aflându-se în parametri normali, adică aproximativ 35 de grade Celsius.

Potrivit pompierilor este vorba despre vânturile puternice care sunt așteptate în mai multe părți ale Greciei.

În timpul verii, când vântul uscat de vară cunoscut sub numele de Meltemi suflă cu vehemență peste Creta și insulele adiacente, Marea Egee este deosebit de afectată.

În multe zone din Grecia, nu a mai plouat de săptămâni întregi, astfel că scânteile provocate de vânt sunt suficiente pentru a declanșa flăcări masive.

În prezent, în fiecare zi sunt declanșate zeci de noi incendii, majoritatea putând fi stinse. O țigară aprinsă care a fost scăpată sau un grătar în aer liber sunt doar câteva dintre lucrurile care le-au declanșat intenționat sau accidental.