Urmările pandemiei de coronavirus au modificat comportamentul consumatorilor Potrivit ultimelor informații, numărul persoanelor care au făcut revizia centralelor termice a scăzut cu 25%, față de perioada precedentă.
Pandemia i-a obligat pe oameni să petreacă mai mult timp în propriile locuințe, din cauza restricțiilor de circulație, și a generat totodată o creștere a reticenței față de interacțiunile fizice pe care le presupune operațiunea de reparare și/sau mentenanță a diverselor echipamente.
Potrivit estimărilor specialiștilor Ariston Thermo pe zona de service, numărul solicitărilor de intervenție pentru verificări tehnice periodice sau revizii a scăzut, în 2020, pe fondul perioadei de lockdown, cu aproximativ 25% față de perioada anterioară. În acest an, în contextul relaxării restricțiilor, numărul solicitărilor de intervenții pentru revizie a început din nou să crească însă situația este departe de a fi una bună deoarece, inclusiv înainte de izbucnirea pandemiei, aceste activități erau realizate într-un procent foarte mic, adaugă specialiștii.
“Pandemia a schimbat obiceiurile de consum. Pe de-o parte, odată cu restricțiile de circulație și impunerea, în multe cazuri, a programului de lucru de acasă, oamenii au devenit mult mai preocupați de confortul propriului cămin, pentru că au petrecut mai mult timp în interiorul acestuia. Pe de altă parte, ei au devenit și mai ezitanți în interacțiunile fizice clasice, pe care le presupuneau anterior operațiunile de verificare și/sau revizie tehnică a centralelor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, CEO Ariston Thermo România.
Verificarea tehnică periodică este o operațiune care se efectuează o dată la doi ani și este obligatorie prin lege. Specialiștii Ariston Thermo România recomandă, însă, și revizia anuală a centralei termice, ambele operațiuni având rolul de a prelungi durata de viață a produselor și optimiza performanțele. Scopul acestor operațiuni este de a permite funcționarea în siguranță a centralelor termice, un lucru foarte important, de care depinde confortul zilnic al locuinței.
“Lucrurile nu stăteau foarte bine nici înainte de pandemie, când statisticile indicau că sub 50% dintre români făceau operațiunile anuale de mentenanță a centralei. Acest lucru arată că există o lipsă de informare referitor la motivele pentru care această operațiune periodică este necesară. În calitatea sa de lider al pieței de centrale termice din România, Ariston Thermo România își propune să fie parte din demersurile de informare a populației în această direcție și recomandă tuturor clienților săi să nu neglijeze verificarea tehnică periodică a centralelor termice pe care le dețin, pentru a putea beneficia de confort sporit, în siguranță”, a comentat Cătălin Drăguleanu.
Cât costă, cât durează și ce presupune verificarea tehnică periodică
În mod normal, verificarea tehnică este o operațiune relativ simplă, care nu durează mai mult de 1,5-2 ore. În funcție de localitate și de centrul de service ales, costul reviziei este cuprins între 150 și 200 de lei.
Aceasta include acţiuni de curăţare şi întreţinere a schimbătorului de căldură, de verificare sau refacere a reglajelor de ardere, schimbarea filtrelor de apă rece și încălzire. Doar centrele de service autorizate pot asigura asistență specializată și intervenții cu piese de schimb originale.
Sfaturi practice
Pentru a fi în deplină siguranță și pentru a beneficia de toate avantajele unei centrale termice performante, specialiștii Ariston fac următoarele recomandări:
– Efectuați anual o verificare a centralei, de preferat înainte de începerea sezonului rece, când încălzirea va fi utilizată frecvent.
Potrivit legislației în vigoare, verificarea tehnică periodică (VTP) se efectuează o dată la doi ani, de către firme autorizate. La finalul acestei operațiuni, firma de service autorizată va elibera un document care să ateste că centrala funcționează în mod corespunzător și, de asemenea, că aceasta a fost instalată corect.
Majoritatea producătorilor recomandă însă și efectuarea unei revizii tehnice anuale. În unele țări europene, mentenanța anuală este obligatorie. În România nu există o obligație legală în acest sens, însă specialiștii recomandă ferm ca această operațiune să fie făcută. Ariston Thermo include mentenanța anuală cu statut obligatoriu pentru păstrarea garanției produsului.
– Verificările trebuie făcute de către firme de service autorizate în acest sens.
Ariston Thermo România dispune de cea mai extinsă reţea de parteneri de service la nivel național, de peste 300 centre. În fiecare an, compania organizează programe intensive de pregătire şi acreditare pentru tehnicieni, asigurându-se astfel că aceștia sunt la curent cu tehnologia folosită de Ariston.
– Siguranța este pe primul plan. Banii cheltuiți pentru mentenanță și verificare sunt de fapt o investiție în confortul pe termen lung al locuinței.
Operațiunile de întreținere sunt necesare, inclusiv pentru modelele de ultimă generație, deoarece funcționarea acestora depinde și de agenți precum gazul, aerul, energia electrică sau agentul termic. Atunci când revizia nu este realizată anual, pot apărea depuneri, magnetită sau reziduuri în centrală, iar schimbătorul de căldură pierde din eficiență, respectiv putere. După o folosire intensă în timpul sezonului rece, tehnicienii observă că centrala termică pierde din putere, ceea ce înseamnă că produce o cantitate mai mică de apă încălzită.