Institutul National de Sănătate (ISS) a informat că persoanele nevaccinate din Italia au șanse mult mai crescute de a fi internate la secția ATI, față de cele care au schema completă de vaccinare.
Nu eşti vaccinat? Şansele de a ajunge la Terapie Intensivă sunt uriaşe, faţă de cei cu două doze
Potrivit ISS, șansele de a ajunge la secția de Terapie Intensivă sunt de 25,6 ori mai mari pentru cei nevaccinați. Acest anunț a venit într-un moment în care țara încearcă să stopeze cu orice preț avalanșa de infectări cu noua variantă Omicron, relatează Agerpres.
„Dacă cifrele cresc în ritmul a între 200-250.000 de infecţii pe zi (…) până la primăvară probabil peste 95 % dintre italieni, vaccinaţi sau trecuţi prin boală, vor atinge imunitatea colectivă”, a declarat Matteo Bassetti, directorul departamentului de boli infecţioase de la spitalul San Martino din Genova.
Treisprezece regiuni şi două provincii autonome din Italia, reprezentând trei sferturi din ţară, se vor afla de luni în „zona galbenă”, nivelul doi din patru al sistemului naţional de restricţii împotriva pandemiei, ca urmare a răspândirii rapide a variantei Omicron.
Vaccinare obligatorie în Italia
Italienii în vârstă de peste 50 de ani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei noi legi care a intrat în vigoare sâmbătă. Cei care nu s-au vaccinat încă au primit o perioadă de graţie până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a face acest lucru.
De la 1 februarie, toţi cei care nu sunt vaccinaţi sau care nu au primit a doua doză sau o injecţie de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendaţi cu 100 de euro.
Măsura va rămâne în vigoare până la 15 iunie şi se aplică tuturor rezidenţilor cu vârsta de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.
„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi detreminăm pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să facă acest lucru. Intervenim în special la grupele de vârstă care au cel mai mare risc de a fi internate pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi pentru a salva vieţi”, a transmis premierul Mario Draghi în cadrul şedinţei de guvern în care a fost adoptată această măsură.
Ce vizează decretul?
Așadar, decretul impune obligaţia de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani care nu lucrează şi deţinerea unui certificat de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani care lucrează, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Amintim că certificatul de vaccinare se obţine în Italia numai după o schemă completă de vaccinare sau după vindecarea de COVID-19.