Astfel, Electrica a propus Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) un plan de instalare a contoarelor inteligente pentru 15% din totalul de 3.7 milioane de utilizatori ai rețelei sale de distribuție, în următorii cinci ani.
Regiunile vizate de Electrica sunt Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud.
„ANRE a cerut informaţii suplimentare, nu foarte multe. Ne aşteptăm ca în viitorul apropiat ANRE să ne dea un feed-back şi să existe o decizie în ceea ce priveşte propunerile operatorilor de distribuţie”, a adăugat Livioara Sujdea, director executiv de distribuție al Electrica.
Până în acest moment, Electrica a desfășurat o serie de proiecte pilot, reușind să instaleze noile contoare inteligente la aproximativ 3% dintre clienții săi.
„Sunt costuri specifice pe care fiecare operator de distribuţie le-a evaluat în urma proiectelor-pilot. Întrucât tehnologia a avansat, ne aşteptăm la costuri suportate la nivelul planificat”, a mai spus reprezentanta Electrica.
Costurile cu privire la noile contoare inteligente se vor regăsi integral în tarifele de distribuţie suportate de consumatori, a precizat ea.
Iniţial, în legea-cadru a sectorului energetic, exista obligativitatea ca 80% dintre consumatorii de energie din România să aibă contoare inteligente până în anul 2020, însă ANRE a propus anul trecut modificarea acestei prevederi.
În urmă cu un an, Henorel Soreaţă, vicepreşedinte ANRE, declara că, în urma proiectelor-pilot, a reieşit că acest lucru nu se poate realiza în orizontul de timp stabilit de lege.
„În acest moment, termenul de 2020 nu este fezabil. Continuarea procesului de implementare are nevoie de o actualizare a cadrului legislativ primar. ANRE a făcut şi o propunere în acest sens, de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, ţinând seama de complexitatea problemelor ridicate la implementarea sistemelor de măsurare inteligente”, a afirmat Soreaţă la momentul respectiv.