Toț românii care au mașini pe benzină sunt afectați. Preţul carburanţilor fără taxe în România continuă să fie mai mare decât media UE, iar, în cazul benzinei, scumpirea din ultima lună este de două ori mai mare faţă de cea de la nivelul întregii Uniuni.
În România, benzina costă în prezent, fără taxe, 0,525 euro pe litru, iar media UE este de 0,509 euro pe litru, potrivit datelor publicate de Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate de Agerpres.
Spre comparaţie, la mijlocul lunii februarie, benzina era, în România, 0,501 euro pe litru, iar media UE era de 0,497 euro pe litru.
Se observă, astfel, că preţul benzinei în ţara noastră a crescut cu 0,024 euro pe litru, în timp ce, în UE, creşterea este de doar 0,012 euro pe litru.
În ceea ce priveşte motorina, preţul în România ajunge în prezent la 0,621 euro pe litru, faţă de 0,611 euro pe litru, cât este media UE. La mijlocul lunii februarie, motorina costa 0,602 euro pe litru în România, în timp ce media UE era de 0,585 euro pe litru.
Consiliul Concurenţei a demarat, în urmă cu un an, o anchetă sectorială pe piaţa carburanţilor, după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană.
Autoritatea va finaliza ancheta până la mijlocul acestui an şi va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor, potrivit preşedintelui instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.
În ultimele luni ale anului trecut, şoferii români plăteau la pompă mai puţin decât media europeană, însă, de la începutul lunii februarie, preţurile în România au depăşit din nou nivelul mediu, iar diferenţa se accentuează din ce în ce mai mult.
Cu toate taxele incluse (accizele şi TVA), preţurile din ţara noastră sunt sub media europeană. Astfel, benzina costă în România 1,136 euro pe litru, faţă de media UE de 1,368 euro pe litru, iar motorina are un preţ de 1,215 euro, faţă de nivelul median de 1,346 euro pe litru.
Rezultă astfel că taxele reprezintă 53% din preţul benzinei şi 49% din cel al motorinei.
Toate acestea se întâmplă în contextul în care, la nivel mondial, cotaţiile ţiţeiului sunt şi ele în creştere faţă de finalul anului trecut. Sortimentul WTI, tranzacţionat la New York, a urcat joi la 56 de dolari pe baril, de la 50 de dolari în noiembrie 2018 şi 45 de dolari în decembrie.
De asemenea, petrolul Brent, de referinţă pe piaţa europeană, este cotat la 66 de dolari pe baril, după ce a costat 60 de dolari în noiembrie şi circa 50 de dolari în decembrie