Peajul şi Rovinieta nu pot fi achiziţionate prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă din cauza unor probleme tehnice, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii printr-un comunicat remis duminică AGERPRES.

Sistemul permite însă achitarea Peajului şi a Rovinietei la ceilalţi operatori printre care şi la benzinării, precizează compania de drumuri.

„Vă reamintim că, în cazul în care din diverse motive aţi efectuat trecerea podurilor dunărene fără a achita PEAJ, puteţi plăti acest serviciu, inclusiv la benzinării, până la ora 23:59 a zilei următoare efectuării trecerii. Precizăm însă că trebuie să achiziţionaţi Rovinieta înainte de a pleca la drum şi puteţi achita acest serviciu inclusiv la benzinării. Dăm asigurări că facem toate eforturile pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil”, precizează CNAIR.