Vești importante de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii pentru șoferi. Este vorba despre achiziționarea peajului și rovinietei.
Peajul şi Rovinieta nu pot fi achiziţionate prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă din cauza unor probleme tehnice, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii printr-un comunicat remis duminică AGERPRES.
Sistemul permite însă achitarea Peajului şi a Rovinietei la ceilalţi operatori printre care şi la benzinării, precizează compania de drumuri.
„Vă reamintim că, în cazul în care din diverse motive aţi efectuat trecerea podurilor dunărene fără a achita PEAJ, puteţi plăti acest serviciu, inclusiv la benzinării, până la ora 23:59 a zilei următoare efectuării trecerii. Precizăm însă că trebuie să achiziţionaţi Rovinieta înainte de a pleca la drum şi puteţi achita acest serviciu inclusiv la benzinării. Dăm asigurări că facem toate eforturile pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil”, precizează CNAIR.