Anunț pentru șoferi! Prețul benzinei a crescut ușor, în timp ce al motorinei stagnează în continuare. Iată care sunt prețurile carburanților luni, pe data de 17 iulie.
Luni, pe 17 iulie, prețul benzinei a crescut ușor, iar cel al motorinei a stagnat.
Prețurile carburanților luni, 17 iulie
Astăzi, cea mai ieftină benzină standard costă 6,62 lei și se găsește la o stație Petrom din București, Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sector 5.
În restul stațiilor, benzina standard se găsește la prețuri cuprinse între 7,08 lei și 7,45 lei.
Cât despre cea mai ieftină motorină standard, aceasta costă 6,64 lei și se găsește la o stație Petrom din București, Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sector 5. Prețul acesteia a stagnat de la data de 30 iunie.
În restul stațiilor, motorina standard costă între 6,65 lei și 6,75 lei. Prețul motorinei premium este cuprins între 7,00 lei și 7,26 lei.
Vouchere pentru carburanți
Guvernul Marcel Ciolacu vine cu o avalanșă de propuneri de vouchere. Este vorba despre tichete pentru sport, carburanţi, alimente, creşe şi grădiniţe, pentru mame, dar şi pensionari.
În programul de guvernare al noului premier Marcel Ciolacu se află o listă întreagă de vouchere care ar urma să fie acordate românilor în anumite condiţii.
Printre acestea, se numără:
1. vouchere pentru sport, creaţie, artă – în cazul familiilor monoparentale
2. card naţional pentru reduceri la alimente, carburanţi, transport, servicii bancare, educaţie, recreaţie – în cazul familiilor cu mai mult de trei copii
3. vouchere pentru after-school, creşe, grădiniţe particulare – pentru familiile care au aproximativ 8.000 de lei venitul
4. vouchere 2.500 de lei pentru consultaţii şi analize – pentru viitoarele mame
5. circa 1,5 milioane de pensionari cu pensia minimă sau cu pensie de invaliditate vor primi mese calde, pachete alimentare acasă, îngrijitor/asistent medical la domiciliu.
Carburanții s-au scumpit la începutul anului
Compensarea cu 50 de bani a prețurilor carburanților a fost suspendată de Guvern de la 1 ianuarie 2023, astfel că din prima zi a noului șoferii au avut parte de scumpiri atât la benzină, cât și la motorină. Premierul de la acea vreme, Nicolae Ciucă, a anunțat că măsura nu va fi prelungită odată cu 1 ianuarie. Totodată, acesta a precizat că a fost o măsură bună și că Executivul este pregătit să o reintroducă în cazul în care prețurile la carburanți vor crește.
„Trebuie să anunțăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcționa, în schimb este doar o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca în măsura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare la nivelul cetățenilor să o aplicăm din nou”, a declarat premierul de la acea vreme.