Şoferii din România trebuie să fie extrem de atenţi când ies pe şosele, mai ales că, începând de anul acesta, au fost introduse o serie de prevederi noi în legislaţie, dar şi amenzi majorate.
Schimbări importante în Codul Rutier 2022. La ce trebuie să fie atenţi toţi şoferii? Sunt reguli mai puţin ştiute
Iată la ce trebuie să aibă mare grijă şoferii, începând de anul acesta. Unele dintre aceste reguli sunt mai puţin ştiute de majoritatea şoferilor.
Conducătorii auto trebuie să aibă grijă ca geamurile maşinii să fie curate. La fel şi în cazul plăcuţelor de înmatriculare, acestea trebuie să fie curate şi vizibile.
Poliţiştii şi echipele RAR prezente în trafic au dreptul să verifice inclusiv existenţa lichidului de parbriz la un autoturism.
Legea interzice forţarea semaforului pe culoarea galbenă, excepţia fiind dacă şoferul nu poate opri în siguranţă sau dacă este prins în intersecţie.
Utilizarea telefonului mobil în timp ce te afli la volan, fără un dispozitiv de tip hands-free, este interzisă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Schimbări importante în Codul Rutier 2022. La ce trebuie să fie atenţi toţi şoferii? Sunt reguli mai puţin ştiute
Dacă un titular de permis de conducere emis de o autoritate străină este condamnat penal pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, atunci acestuia i se va interzice dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice din ţara noastră.
În cazul unei depăşiri neregulamentare, permisul de conducere se suspendă pentru 60 de zile, faţă de 30 de zile, cât prevedea vechea lege. Şi amenzile cresc la 870 – 1.160 de lei, de la 580 – 725 de lei.
Dacă în urma depăşirii s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, suspendarea permisului creşte la 90 de zile, de la 60 de zile, iar amenzile cresc şi ele la 1.305 – 2.900 de lei, de la 870 – 1.160 de lei.
Perioada suspendării exercitării dreptului de a conduce se majorează cu 30 de zile, în cazul unui accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale şi care s-a produs prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă.
Schimbări importante în Codul Rutier 2022. La ce trebuie să fie atenţi toţi şoferii? Sunt reguli mai puţin ştiute
Dacă un şofer trece cu mai mult de 70 km/h de limita de viteză admisă, permisul de conducere îi poate fi reţinut pentru 120 de zile, faţă de 90 de zile, iar perioada de suspendare nu se mai poate reduce la o lună.
Noul Cod Rutier prevede şi sancţiuni aspre pentru şoferii agresivi în trafic. Este vorba despre amenzi din clasa a II-a de sancțiuni, între 580 și 725 lei, pus suspendarea permisului pentru 30 de zile.
În cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, se urcă la amendă din clasa a III-a de sancţiuni, între 870 şi 1.160 lei şi suspendarea permisului pentru 60 de zile.