Curtea Constituțională va dezbate în data de 10 iulie asupra neregulilor sesizate de Președinție în Legea privind circulația pe drumurile publice. Parlamentul a operat modificări neconstituționale asupra formei inițiale, arată Administrația Prezidențială.
Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea Ordonanței de Urgență privind circulaţia pe drumurile publice va fi dezbătută de Curtea Constituțională pe data de 10 iulie. Sesizarea a fost transmisă Curții miercuri de către Președinte.
Unul dintre motivele invocate în sesizare este că Parlamentul a modificat, la reexaminare, nişte dispoziţii care fuseseră declarate constituţionale.
”Parlamentul este ţinut în procedura de punere de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constituţională în mod expres ca fiind neconstituţionale în tot sau în parte. Punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate face abstracţie de rolul şi competenţele Parlamentului care poate adopta oricare dintre aceste soluţii cu privire la textele declarate neconstituţionale, fără a depăşi cele statuate expres prin dispozitivul Curţii. Prin urmare, considerăm că modificările operate de Parlament asupra alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 constituie o intervenţie legislativă ce determină depăşirea de către forul legislativ a limitelor stabilite prin Decizia nr. 684/2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constituţie”, susţine Preşedinţia.
În plus, Preşedintele mai arată că din legea criticată lipsesc unele dispoziţii cuprinse la articolul unic, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituţionalitate. Întrucât prevederile în cauză nu au făcut nici obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi nici al controlului de constituţionalitate, eliminarea lor s-ar fi făcut prin depăşirea de către Parlament a limitelor reexaminării.
Parlamentul transmisese această lege pentru promulgare, către Președinție, în data de 4 iunie.