Nu știu dacă economia României are un strateg, pentru că în ultima perioadă dezbaterile din societate au fost concentrate în alte direcții, de parcă nu aceasta-i principalul lucru ce ar trebui să ne preocupe.
Dar dacă el totuși există ar merita întrebat:
- În ce măsură e necesară o mai mare transparență și corelare pe relația sursă – destinație la nivelul execuției bugetare? Această chestiune merită pusă pe tapet, fiindcă bugetul asigurărilor sociale nu funcționează potrivit principiului contributivității, ceea ce generează o lipsă de corelație.
- Sistemul de impozitare a muncii e nestimulativ, ceea ce creează probleme la nivelul productivității. Poate fi acesta un motiv pentru care nu se duc prețurile în sus? Și tot aici. Deși analiștii susțin că principalul atu al României este o forță de muncă ieftină și bine pregătită, e greu de spus cât mai e de calificată și sigur nu mai are un preț atât de mic. De aceea, reprezintă regimul nestimulativ al muncii un obstacol pentru intrările de capital din afară?
- O completare a mixului monetar-fiscal cu un cadru stimulativ la nivelul resursei umane poate contribui la întărirea diviziunii muncii și asta să se coreleze cu încurajarea ofertei interne, care, la rândul său, să poată absorbi neinflaționist veniturile salariale în curs de majorare? De ce discutăm continuu de necesitatea de a controla cererea agregată când în România principalul neajuns e insuficiența ofertei interne și a capitalului?
- Ce-i mai eficient, un curs de schimb care să fluctueze mult ca să asigure competitivitatea producătorilor autohtoni sau niște reforme structurale menite să o regleze la nivel de companie și mediu de afaceri? E drept, un astfel de reglaj, din curs, se poate dovedi eficient, dar numai în țări care nu mai au probleme structurale…
- O datorie publică la limita de alertă de 40% din PIB ar trebui să constituie un semnal de alarmă legat de necesitatea regândirii și restabilirii corelațiilor structurale în economia românească?
- Creșterea permanentă a numerarului în afara sistemului bancar e un reper ce arată că piața muncii e nestimulativă, și astfel o parte importantă a consumului se îndreaptă spre economie subterană, piață care stă bine în costuri, fiindcă nu e taxată?
- Niște dobânzi mai stimulative la economisire, o scădere a rezervelor minime obligatorii în lei pentru a face piața mai lichidă, asociate cu o nouă accepțiune în privința garanțiilor, avansurilor și a gradului de îndatorare – menite să prevină deteriorarea calității portofoliilor, pot asigura o continuitate activității de creditare la parametri mai buni decât cei de acum?
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro