O prezentatoare din Rusia a venit cu un mesaj fără precedent pentru cei care urmăreau ediția de marți a emisiunii ”Seara cu Vladimir Solovyov”. Declarația acesteia vine în contextul în care Federația Rusă a anunțat anterior că există o amenințare reală cu privire la izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial.
Rusia trimite o undă de șoc la nivel mondial! Toți vom muri într-o zi. Declarația care pune pe jar întreaga lume
Margarita Simonyan, șefa instituției mass-media de stat ruse, a fost invitată în ediția de marți a emisiunii ”Seara cu Vladimir Solovyov”, acolo unde a vorbit despre posibilitatea extinderii războiului din Ucraina.
Aceasta a mai spus că războiul nuclear ar trebui să fie o posibilitate pentru a împiedica restul țărilor să intervină în conflictul armat de pe teritoriul țării conduse de Volodimir Zelenski. Ea a adăugat că acest lucru ar fi ok deoarece toată lumea va muri la un moment dat.
”Totul se va termina cu o lovitură nucleară, pentru mine, este mai probabil decât celălalt rezultat. Spre groaza mea, pe de o parte, dar pe de altă parte, înțelegând că este ceea ce este. Dar noi vom merge în rai, în timp ce ei nu. Toți vom muri într-o zi”, a spus Margarita Simonyan.
Nu este prima dată când acest subiect este abordat de către presa din țara condusă de Vladimir Putin. În ultimele zile mai multe canale ruse de televiziune au relatat că escaladarea războiului din Ucraina este inevitabilă. De asemenea, se pare că rușii sunt împăcați cu ideea că cel mai rău rezultat este un lucru bun, având în vedere că li s-a spus că cei care își pierd viața pentru națiune vor merge în Rai.
Kremlinul acuză un conflict prin intermediari între NATO și Rusia
Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse.
„Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război”, a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Administraţia de la Moscova a acuzat Marea Britanie că oferă armament militar Ucrainei pentru a ataca poziţii de pe teritoriul Rusiei şi a ameninţat că nu va ezita să riposteze prin bombardarea centrelor decizionale de la Kiev, indiferent dacă acolo sunt şi consilieri militari străini.
Secretarul Apărării din SUA, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, că Statele Unite ale Americii ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, „în mod clar, este lupta Ucrainei”.