A murit o legendă a fotbalului! Anunțul care a îndurerat lumea sportivă: Este una din cele mai triste zile

lumanari, deces, doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

După ce a trecut prin dispariția celui mai mare fost fotbalist al său, Diego Armando Maradona, „Vezuviul”, muntele care străjuiește stadionul San Paolo s-a mai cutremurat după vestea că alt fotbalist legendar al lui Napoli a trecut în neființă.

Totonno Juliano a murit

Antonio „Totonno” Juliano, legendarul fost jucător al echipei Napoli, campion european cu echipa națională a Italiei și unul dintre arhitecții aducerii lui Diego Armando Maradona la clubul italian de fotbal, a încetat din viață

Decesul a avut loc miercuri, 13 decembrie. Fostul fotbalist avea vârsta de 80 de ani, conform informațiilor furnizate de agenția EFE.

Născut în Napoli, Antonio Juliano a evoluat timp de 17 ani (1961-1978) sub culorile echipei napolitane, dintre care 12 ani în calitate de căpitan, încheindu-și cariera la Bologna.

Palmaresul său include două Cupe ale Italiei (1962 și 1976), o Cupă Alpină (1966) și 18 selecții în echipa națională a Italiei. Totonno Juliano a făcut parte din echipa care a câștigat EURO 1968 desfășurat în Italia. Și a fost vicecampion mondial în 1970, la Ciudad de Mexico. El a participat și la Cupele Mondiale din Anglia (1966) și Germania (1974).

La încheierea carierei sale sportive, Juliano s-a alăturat consiliului de administrație al clubului Napoli în anii ’80, colaborând strâns cu președintele de atunci, Corrado Ferlaino.

Contribuția sa a fost esențială în aducerea lui Maradona în 1984, un transfer care a schimbat cursul istoriei clubului Napoli.

„Este una din cele mai triste zile din istoria lui Napoli. A murit Antonio Juliano”, a transmis clubul într-un comunicat.

Napoli plânge și acum după Maradona

Acum doi ani, cel mai mare fotbalist din istora napoletanilor, pentru mulți chiar cel mai mare din lume din toate timpurile, Diego Armando Maradona a adus doliul în Napoli.

Diego Maradona a murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute. Legenda fotbalului a murit la vârsta de 60 de ani. Legiștii care au efectuat autopsia lui Diego Maradona au făcut un raport, în care au precizat că motivul decesului a fost insuficiență cardiacă acută.

Legiștii au scris că este un pacient cu cardiomiopatie dilatată, insuficiență cardiacă cronică congestivă care a cauzat edem pulmonar acut. Autopsia a fost făcută cu acordul familiei. Și la solicitarea procuraturii San Isidro. Acesta deschisese o anchetă după confirmarea decesului, tocmai pentru a stabili împrejurările în care asurvenit și cauza.

Fostul fotbalist a fost supus apoi unei tratament pentru dezalcoolizare, fiind dependent de alcool. Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei (al cărei căpitan a fost) Cupa Mondială la fotbal în 1986.