Totul a fost scos la iveală! Ce televiziunile au primit sume mari pentru Klaus Iohannis

Au fost făcute publice sumele pe care televiziunile le-au primit pentru canditatul Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale. Potrivit informațiilor descoperite de Europa Liberă, se pare că jumătate din suma cheltuită în campanie s-a dus la televiziuni.

Cât a costat campania electorală a lui Klaus Iohannis

Pentru campania electorală a lui Iohannis, partidul din care face parte i-a dat o subvenție, venită din bugetul de stat, în valoare de peste 18.4 milioane de lei.

Actualul președinte nu a beneficiat în campania electorală de nici un leu finanțare privată. Pentru obținerea celui de-al doilea mandat, strategia echipei de campanie a fost să direcționeze cele mai mari sume către promovarea la televizor a candidatului Iohannis, notează europaliberă.ro

Câți bani au primit televiziunile

Echipa de campanie a lui Klaus Iohannis a încheiat contracte cu mai multe televiziuni iar minutele în care candidatul a apărut la televizor au fost taxate conform contractului semnat cu fiecare instituție media în parte.

Atât mitingurile cât și discursurile președintelui nu au fost difuzate gratuit, televiziunile cerând bani pentru difuzarea anumitor apariții ale actualului președintelui.

Potrivit prevederilor legale, un candidat la funcția de președinte a avut dreptul să cheltuiască pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă 16.640.000 de lei pentru primul tur de scrutin și 8.320.00 de lei pentru turul al doilea.

Pentru a dovedi că sumele sunt cele reale, contractele cu televiziunile cat și datele și orele de difuzare au trebuit să fie depuse la Autoritatea Electorală Permanentă.

Primul tur al alegerilor prezidențiale

În primul tur al alegerilor prezidențiale, cei mai mulți bani s-au dus la Romania TV, informează europaliberă.ro.

Ridzone Computers SRL (societatea care are licența pentru postul Romania TV) a emis facturi în valoare de peste 2.29 milioane de lei pentru PNL pentru campania lui Klaus Iohannis. Conform datelor obținute de Europa Liberă au existat patru tranșe de plată: 424.187 de lei, 713.249 de lei, 746.915 de lei și 407.811 de lei.

B1 TV a primit și ea bani frumoși de la actualul președinte. A primit de la liberali peste 1.16 milioane de lei pentru a-l promova pe Iohannis.

Prezențele lui Klaus Iohannis pe postul Digi24, dar și pe site-ul digi24.ro și pe postul de radio DigiFM au costat PNL peste un milion de lei. Suma reprezintă jumătate din ce s-a plătit către RTV. Au existat tot patru tranșe de facturare: 448.554 de lei, 448.432 de lei, 65.631 de lei și 41.055 de lei.

Realitatea TV a încasat prin DBV Media House SRL, firma care a administrat spațiul publicitar al Realitatea TV, peste 810 mii de lei. În trei tranșe au fost plătite sumele: 356.834 de lei, 323.687 de lei și 130.190 de lei.

În conturile Antena3 au intrat 366.713 de lei pentru promovarea electorală a lui Klaus Iohannis. Totul într-o singură tranșă.

Televiziunea fraților Micula, Național TV a beneficiat și de bani din partea PNL de 237.764 de lei.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Pentru ca evenimentele PNL și cele ale lui Klaus Iohannis să fie difuzate pe RTV, PNL a fost de acord să plătească peste 1.8 milioane de lei. Astfel, pentru întreaga campanie, Ridzone Computers SRL a încasat aproape un milion de dolari.

DBV Media House SRL a primit pentru prezențele lui Klaus Iohannis la Realitatea TV peste 805 mii de lei.

Pe locul trei între cele două tururi la capitolul încasări din promovarea electorală s-a aflat B1 TV cu 597.360 de lei.

Digi24, digi24.ro și DigiFM au încasat încă peste 550 de mii de lei pentru promovarea electorală a lui Klaus Iohannis în turul al doilea.

Antena3 a primit cei mai puțini bani din partea PNL – 326.742 de lei.

Potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, datoriile PNL rămase în urma campaniei lui Klaus Iohannis au fost de 7.129.239 de lei.