Gazetarul Ion Cristoiu a publicat, marţi, pe blogul său, un material în care atrage atenţia asupra deosebirilor flagrante între atmosfera din perioada Sărbătorilor de Paşte de anul trecut şi cea de acum.
“Ultima conferință de presă a lui Klaus Iohannis a fost o revărsare de șoapte dulci la adresa Bisericii”
“Pînă și orbii (orbii care vor rămîne orbi, nu cei pe care îi va vindeca Iisus) au putut vedea deosebirea spectaculoasă de atmosferă de anul acesta, de Paști, față de atmosfera de anul trecut, de Paști, dar mai ales față de cea din timpul pelerinajelor la Moaștele Sfîntului Andrei și la Moaștele Sfintei Parascheva”, scrie Ion Cristoiu.
“Nu la atmosfera generală de optimism din apropierea veseliei generale mă refer eu, ci la atmosfera din jurul Bisericii. Deosebirea față de anul trecut e spectaculoasă. În 2020, de la Paște începînd și terminînd cu Pelerinajele, Biserica a fost călcată în picioare de către regimul Iohannis.
Anul acesta atmosfera e schimbată în chip spectaculos. Presa regimului nu s-a mai năpustit să arate cu degetul acuzator slujbe unde nu s-au respectat măsurile de protecție și nu s-a grăbit să trimită la ghilotină declarații ale unor clerici precum Teodosie, care pune pe Iisus Cristos mai presus de vaccinul de la Pfizer. Ultima conferință de presă a lui Klaus Iohannis a fost o revărsare de șoapte dulci la adresa Bisericii și mai ales a drepturilor acesteia de a-și rostui ritualurile”, mai afirmă celebrul jurnalist.
Care a fost momentul de schimbare al atitudinii faţă de Biserică şi ce au convenit Iohannis şi Patriarhul Daniel?
“Din punct de vedere istoric, momentul de schimbare față de Biserică l-a constituit vizita făcută de Klaus Iohannis Patriarhului Daniel în ziua de 16 februarie 2021.
Ne-am bucura să credem că vizita a fost semnul unei cedări a Statului în confruntarea cu Biserica. Mai sceptici, altfel spus, mai buni cunoscători ai șmecherilor politrucești, noi credem că vizita a fost momentul unui tîrg gen: Îți dau, îmi dai.
Îți dau: Regimul Klaus Iohannis renunță la confruntarea de tip USR PLUS cu Biserica în perioada următoare.
Îmi dai: Biserica își asumă rolul de agent publicitar al regimului în campania de vaccinare.
Semnele tîrgului se văd deja. Pe de o parte, în schimbarea de atmosferă oficială față de Biserică. Pe de alta, în graba Bisericii Ortodoxe Române de a deveni agent de propagandă și agitație în campania de vaccinare.
Tonul l-a dat Patriarhul Daniel, care a ținut o predică despre rolul vaccinării din Israel în pogorîrea Luminii sfinte și a aducerii ei cu aeroplanul la București. I-a urmat purtătorul de cuvînt al BOR, nefericitul Vasile Bănescu”, mai scrie Ion Cristoiu pe blogul său.
Vaccinul Pfizer va lua locul Arhanghelului Mihail în icoane
“Una e planul credinței și alta planul științei. Dacă n-ar fi așa, oamenii n-ar mai merge la Biserică. S-ar duce doar la Farmacie.
Dacă n-ar fi așa credincioșii n-ar mai rosti rugăciuni cînd sînt la ananghie și nu s-a mai închina la icoane.
Contestarea puterilor dumnezeiești ale credinței prin invocarea adevărurilor științifice a fost și este un instrument al ateismului științific. Nu contestă ateismul științific din punct de vedere medical Învierea?
Tîrgul acceptat de BOR își arată roadele.
Nu va trece mult și în icoanele din biserici locul Arhanghelului Mihail îl va lua Vaccinul Pfizer, iar preoții se vor alătura maneliștilor în a cînta, ieșind din altar, importanța vaccinării”, mai scrie Cristoiu în încheierea materialului său.
Postarea completă poate fi citită pe cristoiublog.ro.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin