Giganți din industria auto nu au semnat acordul de eliminare a vehiculelor poluante până în 2040
Mai multe ţări, companii şi oraşe s-au angajat miercuri să elimine până în 2040 vehiculele alimentate cu combustibili fosili, ca parte a eforturilor de a reduce emisiile de CO2 şi de a combate încălzirea globală, în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (#COP26) de la Glasgow, transmite BBC.
Dar o serie de mari producători auto, inclusiv Renault-Nissan, Volkswagen, Toyota, Stellantis, BMW, Hyundai şi Honda, precum şi pieţe auto cum ar fi China, Statele Unite, Germania şi Franţa nu au semnat documentul, ceea ce indică dificultăţile în trecerea la emisii zero.
În schimb, Ford, Mercedes-Benz (divizie a Daimler AG), General Motors, Volvo Cars, Daimler AG’s Mercedes-Benz, Jaguar Land Rover, BYD Co Ltd (China) au semnat documentul prin care se angajează să elimine automobilele şi camionetele echipate cu motoare pe combustie internă pe pieţele importante până în 2035 şi pe plan global până în 2040. Investitorii şi băncile au dat asigurări că vor sprijini tranziţia, iar unii proprietari de flote s-au angajat să folosească automobile şi camionete cu emisii scăzute.
Cine a semnat acordul
Printre ţările care au semnat acordul se află Canada, Danemarca, India, Irlanda, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, Polonia şi Marea Britanie, care deja anunţase interzicerea vânzărilor de vehicule noi pe benzină şi motorină din 2030. Conform analiştilor, transportul în UE şi SUA este responsabil pentru aproximativ o treime din emisiile de CO2, unul din gazele de seră care contribuie la încălzirea globală. Din acest total, în UE aproximativ 70% vine din transportul rutier. UE s-a angajat să-şi reducă emisiilor cel puţin cu 55% până în 2030 faţă de nivelul din 1990, iar blocul comunitar a propus interzicerea maşinilor noi pe benzină şi motorină din 2035 şi va construi staţii de încărcare pentru vehiculele electrice, informează și Reuters.
Industria auto într-un moment decisiv
Auzim adesea despre schimbări majore în industria auto, fie că vorbim despre vehiculele electrice sau despre cele convenționale, despre ce tipuri de software vor fi încorporate în mașinile noastre sau despre cât de multă încredere vom avea în funcțiile de tip self-drive. În ultima vreme, pot fi observate astfel de schimbări în toată industria, însă ne va schimba oare acest lucru comportamentul legat de vehicule și mobilitate în următorii ani, notează Mazars într-un nou comunicat de presă. După ultimul an și jumătate, putem fi de acord că multe legi și reglementări au avut un impact major asupra schimbărilor legate de comportamentul consumatorului auto. Având posibilitatea de telemuncă, foarte multe persoane au descoperit plăcerea de a trăi departe de zonele urbane, iar potrivit numeroaselor studii în domeniu, se estimează că aproximativ 10% dintre orașele europene vor pierde în jur de un sfert din populația lor, care preferă să se mute în zonele rurale. Acest lucru va determina producătorii să construiască mașini confortabile, cererea din piață pentru acestea crescând pe zi ce trece.
Asistăm la o „trezire ecologică”. Consumatorii vor sustenabilitate… dacă își pot permite acest lucru
Din ce în ce mai multe guverne și din ce în ce mai mulți producători investesc în tehnologia pe bază de hidrogen, care a avansat foarte mult în ultimii ani. Acum putem observa multe mașini alimentate cu hidrogen fiind conduse din ce în ce mai des în diferite părți ale lumii. În ceea ce privește industria auto, avem diverse opțiuni disponibile, dar ceea ce este foarte clar este procesul de stimulare continuă a utilizării vehiculelor ecologice de către autoritățile locale și instituțiile de protecție a mediului. Industria auto este o sursă importantă de venit pentru români, însă criza locală din domeniul sănătății a paralizat domenii importante de activitate. Consecințele climatice ale dezastrelor globale au afectat economia locală și au adus pierderi substanțiale în diverse industrii. În prezent, există o preocupare constantă pentru protecția mediului prin achiziționarea de vehicule electrice. Implicarea guvernului în facilitarea acestor achiziții se află în topul preferințelor consumatorilor. „Conceptul de sustenabilitate este deja răspândit la nivel global, toți producătorii de automobile încercând să aducă îmbunătățiri mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon. În România, avem doi mari jucători din domeniul auto, care fac deja pași importanți către un viitor sustenabil. Ford estimează că până la jumătatea anului 2026, gama sa de autoturisme din Europa va fi 100% pregătită pentru zero emisii, fiind reprezentată de vehicule electrice sau plug-in hybrid, acesta fiind un prim pas către un viitor complet electric până în 2030. În același timp, Dacia vine cu o actualizare importantă și lansează platforma „Kilometrul Bine”, care pune accent pe ideea de responsabilitate socială corporativă.”, a menționat Ella Chilea, Audit Partner, Mazars România.