TUI, cel mai mare tour-operator din lume, va reveni pe piaţa românească începând cu anul viitor, după ce săptămâna trecută Ministerul Turismului a semnat un parteneriat cu grupul german.

Astfel, în toamna acestui an, ministerul va edita în colaborare cu TUI un catalog în care va fi inclusă şi ţara noastră. Autorităţile române din domeniu au negociat şi cu operatorul german Air Berlin operearea, din primăvara anului viitor, a unui charter care va aduce turişti germani pe aeroportul Kogălniceanu din Constanţa.

În 2006, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi.

În urma unei prima întâlniri avute în luna martie cu Elena Udrea, la Berlin, directorul general al firmei Danubius, sucursala din România a TUI, Tim Grosse, declara pentru Mediafax că autorităţile din turismul românesc va trebui să respecte patru condiţii minimale pentru ca grupul german să reînceapă să opereze în Romania.

Prima dintre acestea era funcţionalitatea litoralului într-un sezon bine definit, care să înceapă cel mai târziu pe data de 15 mai şi să se încheie pe 15 septembrie. A doua condiţie se referea la necesitatea unor zboruri directe între oraşele din Germania şi Constanţa, la preţuri „competitive”. TUI a mai solicitat atunci ministrului Turismului şi începerea unor campanii de marketing comune, pentru o mai bună promovare a destinaţiei România.

Ultima condiţie a TUI a fost ca tarifele hotelurilor de pe litoralul românesc să fie „competitive”, în contextul în care în Bulgaria, de exemplu, declinul turismului pe fondul crizei economice mondiale a determinat scăderea tarifelor.

SURSA: Mediafax