MAREEA, una dintre principalele agenții româneşti specializate în turismul intern, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 40 de milioane de lei, în creștere cu 43% față de rezultatele din perioada similară a anului trecut, și estimează pentru întregul an 2011 vânzări de 44 milioane de lei, cu 45% mai mult decât în 2010.
”Principalele motive ale evoluției bune sunt dezvoltarea în acest an pe piața din București cu trei agenții, deschiderea unei agenții noi în Cluj, lansarea unor pachete pentru mai multe destinații noi și introducerea unor zboruri charter spre insulele grecești ", a spus Marius Usturoiu, directorul general și proprietarul MAREEA.
MAREEA Comtur a fost înființată în urmă cu 15 ani la Deva și are 11 agenții la nivel național, dintre care patru în București, urmând ca în luna ianuarie să deschidă o a cincea în Capitală și alte trei în franciză.
”Ne propunem ca în următorii trei ani să ajungem la un număr de peste 25 agenții la nivel național", a mai spus Marius Usturoiu.
Din punct de vedere al numărului de români trimiși în vacanță pe litoralul românesc al Mării Negre, touroperatorul MAREEA este lider de piață, cu peste 80.000 de turiști în acest an, în creștere cu 23% comparativ cu anul trecut.
MAREEA vinde pachete turistice în toate destinațiile din România, dar și în Grecia, Spania, Turcia, Bulgaria și Croatia, operând curse charter din București, Cluj, Timișoara și Iași, precum și peste 40 de circuite culturale în toată Europa.