Compania FiT Distribution, deţinută de omul de afaceri Marius Ghenea, a lansat magazinul online de jucării şi produse pentru copii TOYfun.ro, pentru care vizează o cotă de piaţă de 35% în următoarele 12 – 18 luni.
De asemenea, TOYfun.ro ar putea ajunge la o cifră de afaceri de aproximativ 450.000 euro până la sfârşitul anului 2009, şi de 1,2 milioane de euro în 2010.
„Ca obiective de business, ne propunem ca magazinul TOYfun.ro să atingă o cifră de afaceri de aproximativ 450.000 euro până la sfârşitul anului 2009, iar pentru anul 2010, primul an complet de activitate, cifra de afaceri proiectată este de 1,2 milioane euro. Astfel, vizăm pentru următoarele 12 până la 18 luni să atingem o cotă de piaţă de 35% din vânzările online de jucării din România”, a declarat Marius Ghenea, preşedinte FiT Distribution.
„TOYfun.ro reprezintă încă un pas pe care FiT Distribution îl face în diversificarea activităţilor de comerţ online, iar prin utilizarea unei platforme logistice şi de back-office comune, grupul realizează economii de costuri şi sinergii în activitatea diverselor magazine online administrate”, a declarat Magda Stoica, Project Manager TOYfun.ro.
FiT Distribution, înfiinţată în anul 2002, operează magazinele online PCfun.ro (principalul magazin online al grupului cu activităţi în zona de vânzări IT şi comunicaţii), ElectroFun.ro (magazin specializat de produse electronice şi electrocasnice), ShopIT.ro (magazin adresat în principal vânzărilor de componente de calculator). Cifra de afaceri din 2008 a fost de 54 milioane de lei.
SURSA: FiT Distribution