Cel mai mare producător auto mondial va rechema anumite modele Yaris, Urban Cruiser, RAV4 şi Hilux după ce a identificat probleme la coloana de direcţie şi la scaunele de la 1.058 vehicule. Anunţul vine într-un moment în care compania niponă vrea să-şi restabilească reputaţia afectată de o serie de retrageri masive care au avut loc între 2009 şi 2011 legate de probleme la sistemul de acceleraţie.
Rechemarea acoperă modelele subcompact Yaris şi SUV-uri Urban Cruiser asamblate în perioada ianuarie 2005 şi august 2010, precum şi SUV-urile RAV4 şi camionetele Hilux fabricate între iunie 2004 şi decembrie 2010, a anunţat Toyota
Aproximativ 825.000 dintre vehiculele afectate sunt în Europa, dar nu s-au raportat accidente legate de defecţiunile înregistrate la scaune şi la sistemele de direcţie.AGERPRES