Toyota şi BMW folosesc baterii de laptopuri pentru vehiculele electrice

Toyota Motor şi BMW recurg la baterii de tipul celor incluse în laptopuri, pentru automobilele electrice, în vederea unor costuri mai reduse şi majorarea vânzărilor.

Producătorii auto testează baterii litiu-ion asamblate de Tesla Motors în Silicon Valley, care costă mai puţin decât bateriile mai mari, destinate doar automobilelor, preferate de General Motors, Nissan Motor şi Mitsubishi Motors.
Industria auto va contribui la triplarea vânzărilor producătorilor de baterii litiu-ion, la 5.000 miliarde yeni (60 miliarde dolari) în zece ani, de la 1.500 miliarde yeni în anul financiar încheiat în martie, potrivit Sanyo Electric, cel mai mare producător de baterii la nivel mondial.
Bateriile reîncărcabile folosite în industria electronicelor de consum, de dimensiuni mai mici, pot contribui la reducerea costurilor de producţie şi la preţuri mai mici ale maşinilor electrice, a declarat Koji Endo, analist la compania Advanced Research Japan.
În opinia sa, va fi o probabilitate mai mare ca preţurile de retail ale automobilelor electrice să scadă.
SURSA: Mediafax