Toyota Motor Corp şi Suzuki Motor Corp au anunţat că analizează un parteneriat de afaceri, citând necesitatea creşterii cooperării în domeniul noilor tehnologii, transmit AP, Kyodo şi Reuters.
Reprezentanţii celor două firme nipone se vor întâlni miercuri la Tokyo pentru a discuta un posibil parteneriat în vederea dezvoltării unor noi tehnologii, sigure şi prietenoase cu mediul înconjurător.
Toyota a fost anul trecut cel mai mare producător auto în funcţie de vânzări iar Suzuki este al patrulea producător auto din Japonia, specializat în minivehicule.
Şi alte companii vor putea lua parte la parteneriatul ce urmează să fie format între Toyota şi Suzuki, care ar urma să ducă la o standardizare tehnologică în industria auto.
Separat, Toyota a anunţat miercuri că va rechema la service aproximativ 340.000 de modele hibride Prius pentru repararea unei probleme la frâna de mână. Rechemările vor avea loc atât în Japonia cât şi în America de Nord, Europa, Australia şi alte regiuni.
Sunt afectate modelele produse în perioada octombrie 2015 – octombrie 2016.
Nu s-au raportat accidente în Japonia din cauza problemelor la frâna de mână, a precizat un purtător de cuvânt al Toyota, care a refuzat să comenteze dacă au avut loc incidente în afara ţării. Agerpres