"Daca ar fi sa discutam despre alta piata decat cea romaneasca, as acorda mai multe sanse noului model Toyota. In Romania insa masinile japoneze n-au prea avut succes in trecut, desi fiabilitatea lor este un fapt recunoscut. Corolla ar putea concura in mod real cu o masina germana la capitolul vanzari numai daca va fi sustinuta de o campanie mediatica inteligenta", opineaza directorul Apia, Marius Carp.Toyota Romania spera sa vanda pana la sfarsitul acestui an 600 de autoturisme, dintre care 200
„Daca ar fi sa discutam despre alta piata decat cea romaneasca, as acorda mai multe sanse noului model Toyota. In Romania insa masinile japoneze n-au prea avut succes in trecut, desi fiabilitatea lor este un fapt recunoscut. Corolla ar putea concura in mod real cu o masina germana la capitolul vanzari numai daca va fi sustinuta de o campanie mediatica inteligenta”, opineaza directorul Apia, Marius Carp.
Toyota Romania spera sa vanda pana la sfarsitul acestui an 600 de autoturisme, dintre care 200 de bucati din modelul Corolla. Cele mai mari sperante se indreapta catre varianta de caroserie hatchback (trei si cinci usi), produsa in Anglia, si cea in trei volume (Sedan), fabricata in Turcia.
Monovolumul Verso va avea insa un handicap major. Fabricat in Japonia, nu va beneficia de scutirea de taxe vamale valabila pentru masinile produse in tarile UE si CEFTA, astfel ca pretul de vanzare este cu 30% mai mare. Pentru acest model, leasingul ramane varianta cea mai facila de achizitie.
In functie de dotari, Toyota Corrolla fabricata in Europa costa intre 13.804 euro (modelul hatchback cu trei usi) si 17.898 euro (Sedan). La aceeasi varianta de motorizare (1,4 l, benzina), Corolla este vanduta cu 14.340 euro, VW Golf cu 12.000 euro, Peugeot 307 cu 12.500 euro, iar Ford Focus 14.025 euro.
Preturile difera insa nu doar in functie de motorizare, ci si de dotari. Corolla ofera in varianta de serie cu motorizarea de mai sus (1,4 l Terra) aer conditionat, ceea ce nu e cazul la VW Golf, la care aceasta facilitate este obtinuta contra cost. Pe de alta parte, fata de concurentii sai, Toyota nu ofera in gama de motorizare si varianta Diesel, foarte cautata pe piata.
In privinta consumului, Corrola 1,4 litri „mananca” in oras 8,4 litri, iar in regim extraurban 5,7l/100 km. Cam acelasi consum il inregistreaza si concurentii sai Ford Focus (8,5/5,2), respectiv VW Golf (8,4/5,3).
Sansele noului model pe piata romaneasca sunt considerate mari de analistii pietei auto.
„Dificultatile care au impiedicat Toyota sa obtina rezultate mai bune in ultimii ani au fost taxele vamale, sistemul neatractiv de finantare si „reprezentativitatea” marcii pe piata. Toate acestea au fost depasite. O data cu aparitia lui Peugeot 307, se constata o diminuare a interesului pentru masinile germane din clasa compacta. Alaturi de modelul francez, Corolla va reduce in viitor segmentul de piata al VW Golf”, apreciaza Florin Micu, director Autoexpert.
Toyota Corolla H/B, 5u, 1,4l Terra calculaTie leasing
Valoare achizitie (fara taxe incluse) 11.850 euro
Tip leasing financiar
Perioada leasing 36 luni
Avans 3.555 euro
Comision administrare 237 euro
(la semnarea contractului)
Redeventa (fara TVA) 233 euro /luna
Valoare reziduala 2.370 euro
Valoare totala contract 14.298 euro
Societate leasing Motor Active SA