Victor Ponta continuă să aplice tactica politică făcută celebră de cumătrul său Gabriel Oprea.
Așa cum UNPR, sub conducerea lui Oprea, a ajuns să aibă grup parlamentar și să reprezinte un factor care putea să încline votul, fără să fi participat la alegeri, și PRO România, gruparea politică pe care o conduce Ponta, a format un gup la Camera Deputaților care numără deja 24 de parlamentari.
Ponta a anunțat joi pe pagina personală de Facebook că deputatul Damina Florea a trecut la PRO România.
El se laudă că până la sfârșitul sesiunii parlamentare PRO România va avea al grup parlamentar la Camera Deputaților, după cele ale PSD și PNL.
Damina Florea nu este însă la prima schimbare de partid. El a intrat în Parlament pe listele ALDE, a trecut la PSD pentru ca doar ulterior să fie racolat de Ponta.
Florea este al treilea parlamentar PSD care i se alătură lui Ponta, în ultima vreme.
Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa fuseseră deja înregimentați de Ponta la PRO România de la PSD, după care s-au întors la partidul aflat la guvernare, pentru ca apoi să revină la partidul condus de fostul premier.