Aceasta este doar una dintre multele vedete care au plecat de la Antena 1 pentru a se alătura echipei Pro TV, evidențiind o tendință tot mai vizibilă de migrare în peisajul televiziunii.
Oana Cârmaciu, din serialul „Sacrificiul” la „Scara B”
Oana Cârmaciu a acceptat un nou rol în comedia „Scara B”, alături de actori cunoscuți precum Răzvan Vasilescu, Alex Bogdan și Ana Ciontea. În timp ce majoritatea telespectatorilor o știu din serialul „Sacrificiul”, difuzat pe Antena 1, Cârmaciu își va etala talentul într-o nouă producție, de această dată la Pro TV.
„Scara B” promite să fie o comedie fresh, având în distribuție nume de top din cinematografia românească.
În plan personal, Oana a luat o pauză din carieră după ce a devenit mamă.
„Pozele doveditoare ale relației noastre de dragoste. Mă învață zilnic să mă joc, să mă bucur de fiecare zi, să n-am niciun moment de plictiseală dar cel mai important mă învață să cresc, să devin mai bună și mai înțeleaptă continuu. Te iubesc nespus, cea mai grozavă ființă din lumea mea”, a declarat ea despre fiul său, pe care îl are cu actorul Tudor Andronic.
„Scara B” nu va face concurență serialului „Las Fierbinți”
Producătorul Dragoș Buliga, cunoscut pentru succesul serialului „Las Fierbinți”, a oferit detalii despre noua producție, „Scara B”. Acesta a subliniat că s-au alocat resurse financiare importante și că serialul este construit pentru a avea mai multe sezoane.
„S-au investit sume foarte mari în această producție. Și ne așteptăm la multe sezoane, de aceea am construit de acum. La Las Fierbinți a trebuit să construim mai târziu, neștiind că o să fie un succes atât de mare.
Abia acum am construit toate decorurile Las Fierbinți, refăcute toate. Scara B nu va face concurență serialului Las Fierbinți, este frățiorul mult mai mic, care abia s-a născut acum și care se urcă pe umerii fratelui cel mare”, a explicat Buliga.
Deși ambele seriale sunt comedii, producătorul subliniază că „Scara B” are un stil diferit și nu intenționează să concureze cu „Las Fierbinți”, serialul fanion al Pro TV.
„Nu au legătură absolut deloc, e umor diferit, altfel de construcție al episoadelor. Nu îi face concurență în niciun caz. În plus, nu cred că îi poate face concurență vreodată lui Las Fierbinți,” a adăugat Buliga.