Cornel Folescu este membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură.
Acesta a avut două luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților și a fost implicat în inițierea a 40 de proiecte de lege, din care 15 au fost promulgate.
Și PNL a „furat” de la Simion
În altă ordine de idei, Virgil Popescu a anunțat a devenit „mult mai puternică”. Asta, după alăturarea președintelui AUR Strehaia, Dan Molea. PNL i-a luat și pe membrii organizației acestuia la Partidul Național Liberal.
Motivul invocat este faptul că aceștia s-au convins că AUR nu este un partid serios. Dan Molea exprimă dorința fermă de a contribui la dezvoltarea orașului Strehaia și a acceptat provocarea de a candida la primărie în alegerile din acest an.
„Echipa liberală de la Strehaia este de astăzi mult mai puternică! Președintele AUR Strehaia Dan Molea împreună cu membrii organizației s-au alăturat organizației PNL Strehaia, după ce s-au convins că AUR nu este un partid serios, care să vrea binele cetățenilor!
Dan Molea își dorește foarte mult să dezvolte orașul Strehaia și a acceptat provocarea de a fi candidatul la primărie la alegerile de anul acesta”, arată acesta.
Virgil Popescu și echipa PNL Mehedinți promit să ofere întreaga susținere și expertiză necesară pentru a iniția și continua proiecte importante.
Acesta spune că proiectele sunt ignorate de actualul primar. Liberalii din Strehaia intenționează să-l someze pe primar să-și îndeplinească atribuțiile până la alegeri. Ei spun că orașul pierde oportunități semnificative de dezvoltare.
„Din partea mea și a echipei PNL Mehedinți va avea parte de toată susținerea și expertiza necesară pentru a demara și continua o serie de proiecte importante, pe care actualul primar le-a ignorat pur și simplu. Dar până la alegeri liberalii de Strehaia îl vor soma pe edil să își facă treaba, pentru că orașul pierde oportunități importante de dezvoltare!”, continuă acesta.