Scena politică din România este zguduită de o trădare de neimaginat. Nimeni nu şi-ar fi imaginat vreodată că se va ajunge în această situaţie. Ce s-a întâmplat în acest weekend?
În aceste zile, se negociază intens o majoritate pentru Consiliul Local din Alba Iulia. Iniţial, alianţa USR-PLUS a încercat să obţină o majoritate prin discuţii cu reprezentanţii PNL, însă se pare că sâmbătă seara au avut până la urmă o întâlnire cu cei din PSD.
În urma negocierilor, cei de la USR-PLUS ar fi bătut palma cu PSD pentru a obţine majoritatea în Consiliul Local Alba Iulia. USR-PLUS a câştigat şapte mandate de consilier local, iar PSD patru. Această majoritate este totuşi una fragilă, având în vedere de PNL deţine nouă consilieri locali, iar un post este al unui consilier independent.
Cei de la USR-PLUS nu au aşteptat încheierea discuţiilor cu liberalii şi s-au întâlnit, sâmbătă seara, cu liderii locali ai PSD la sediul firmei private la care este acţionar Gabriel Pleşa (USR-PLUS), noul primar din Alba Iulia. Au fost prezenţi acolo edilul Gabriel Pleşa şi consilierul local Emil Popescu din partea USR-PLUS, respectiv consilierii locali Bogdan Medrea şi Vasile Crişan din partea PSD, plus europarlamentarul Victor Negrescu, coordonatorul campaniei electorale şi liderul informal al PSD Alba, scrie Adevărul.
Negocieri intense pentru cele două funcţii de viceprimar
Gabriel Pleşa a demisionat din PNL în luna februarie a acestui an, când deţinea postul de viceprimar al municipiului. Pentru că nu intra în calculele liberalilor pentru funcţia de primar, Gabriel Pleşa a plecat la USR şi a devenit primar în Alba Iulia în detrimentul celuilalt viceprimar, Voicu Paul, susţinut de gruparea lui Mircea Hava din PNL.
Gruparea opozantă lui Hava din PNL Alba, dar şi sociali-democraţii au contribuit din plin la victoria lui Pleşa în alegerile locale. PSD a preferat să piardă voturi, pentru a elimina tandemul Voicu Paul – Mircea Hava din administraţia locală, iar asta le-ar putea aduce prezenţa, după 16 ani, în conducerea Primăriei Alba Iulia.
PSD ar fi negociat o funcţie de viceprimar pentru Bogdan Medrea, în timp ce Gabriel Pleşa în vrea pe avocatul Emil Popescu, şi el fost membru PNL. Primăria Alba Iulia ar fi preluată în acest mod de foşti membri ai PNL, în timp ce consilierii USR-PLUS ar juca doar un rol de votanţi ai proiectelor iniţiate de vechii liberali.
În schimb, Marius Haţegen, preşedintele interimar al organizaţiei PNL Alba Iulia, a anunţat că liberalii nu vor face niciun fel de alianţă cu social-democraţii. PNL ar prefera pe termen scurt să nu intre în noua majoritate şi să se folosească de alianţa USR PLUS – PSD în campania electorală pentru alegerile parlamentare.
La noua majoritate formată de USR-PLUS şi PSD ar fi aderat şi Victor Paul Florea, consilier independent. Totuşi, cu doar 12 voturi în Consiliul Local, noua majoritate nu va putea impune proiectele pentru care este nevoie de majoritate de două treimi.
După momentul alegerilor parlamentare din 6 decembrie, dacă PNL va intra la guvernare alături de USR-PLUS lucrurile s-ar putea schimba radical şi la nivelul municipiului Alba Iulia. Cele două formaţiuni politice deţin majoritatea de două treimi necesară pentru schimbarea viceprimarilor.