Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor și-a motivat decizia de a demisiona. Acesta consideră că statutul partidului a fost încălcat în repetate rânduri, în mod flagrant, iar în funcțiile de conducere sunt promovați oameni pe criterii care țin de interesul privat.
„Ținând cont de încălcările repetate ale Statutului PSD și nesocotirea flagrantă a valorilor și principiilor social-democrației de către actuala conducere a organizației județene,
Constatând eliminarea dezbaterii politice interne și a competiției corecte în interiorul partidului care să fie „arbitrată” exclusiv de către membrii noștri, prin vot democratic,
Acuzând acțiunea concertată a actualei conduceri, de eliminare sau marginalizare a social-democraților respectați și promovarea în partid și în poziții de putere, pe criterii ce țin de interesul privat, nu de cel public, a unor foști membri și lideri ai PDL Gorj,
Îmi depun, fără regrete, azi 3 iulie 2020, demisia din PSD.
PSD, cel puțin la Gorj, nu mai e PSD!”, scrie în demisia sa din partid Adrian Tudor, președintele executiv al PSD Târgu Jiu.
De asemenea, acesta a transmis și o scrisoare către membri social-democrați din Târgu Jiu. În această scrisoare, Adrian Tudor le mulțumește celor care au dus greul în partid și lansează acuzații la adresa conducerii care duce partidul pe un drum greșit.
Dragii mei,
Vă scriu într-un moment de răscruce.
Am ales să trimit aceste rânduri către voi, cei care ați dus și duceți greul PSD.
Vreau să vă mulțumesc pentru toți acești ani în care am fost împreună.Și la bine și la rău.
Știu cât suflet ați pus. Știți cât suflet am pus.
Am avut, împreună, de-a lungul timpul mai multe nemulțumiri legate de modul în care unii au înțeles să conducă organizația. Ni le-am spus între noi. Le-am spus-o și lor. Verde-n față. Ei ne-au auzit, însă fără să ne asculte vreodată…
Datorită lor, partidul continuă să meargă pe un drum greșit. Contează doar calculele lor de putere. Interesele și privilegiile lor. Opinia voastră, dorințele voastre, așteptările oamenilor răbdători ai acestui oraș nu contează mai deloc.
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o pentru ca eu să fiu candidatul vostru la primăria Târgu Jiu.Am vrut să vă reprezint așa cum se cuvine și să redăm împreună acestui oraș un sens al dezvoltării pentru toți locuitorii săi. Din păcate, grupul restrâns care conduce azi partidul la Gorj a decis altfel.
După ce mai bine de un de zile m-au încurajat să mă pregătesc pentru a reprezenta cu succes partidul, au decis eliminarea mea. Au motivat această decizie spunându-mi că ”Numele Tudor face rău acestui oraș”.
Consider acest lucru o mare jignire nemeritată, adusă mie și familiei mele.
Dragii mei, s-a umplut paharul!
Nu pot accepta să fiu parte a unui joc care nu are nicio legătură cu binele PSD, cu valorile și principiile în care eu am crezut și în care cred.
Nu pot gira cu numele meu blatul care se pregătește între PSD și PNL la Târgu Jiu!
Nu mă mai regăsesc într-un partid în care, mereu aceiași câțiva oameni, fără consultarea voastră, călcând în picioare Statutul partidului, își împart între ei funcții și candidaturi pentru ca ghemul lor de interese economice să nu fie deșirat.
Nu pot continua într-un partid capturat, în care social democratii autentici sunt dați afară, iar ticăloșia de a promova pedeliști revopsiți în conducerea partidului este ridicată la rang de virtute.
Un mare aforist croat spunea ”Nu-i înlănțuiți pe ticăloși. Respectati lanțurile!”…
Am decis, prin urmare, să demisionez din partid. Drumul meu se desparte azi, fără regrete, de un PSD care, cel puțin la Târgu Jiu, nu mai este PSD.
Pe voi vă asigur în continuare de respectul meu, vă doresc numai bine, vouă și familiilor voastre. Undeva, cândva vom fi, poate, din nou împreună…
Cu prietenie, același dintotdeauna,
Adrian Tudor,