Liderul AUR George Simion a confirmat duminică, 1 mai 2022, că un grup de 12 deputați din partid au negociat să plecarea „în masă” la PNȚCD și formarea unui grup parlamentar în Camera Deputaților. Printre aceștia se află și deputatul Daniel George Rusu de la Alba, motiv pentru acesta a fost dat afară din partid.
George Rusu, dat afară din partid
„12 deputați, printre care și cel din Alba, au avut o serie de cerințe printre care și o garanție scrisă că vor rămâne pe un loc eligibil de deputat și la alegerile viitoare. Atunci ar fi avut loc o negociere a grupului de deputați pentru o posibilă plecare în masă către PNȚCD. Din tot grupul de deputați, doar cel din Alba, a luat hotărârea să plece din partid”, a declarat George Simion, potrivit alba24.ro.
Potrivit lui George Simion, despărțirea lui Daniel George Rusu de AUR ar fi avut loc în urmă cu două săptămâni. În ceea ce privește refacerea organizației județene, George Simion a declarat că luni, 2 mai se va ocupa de acest aspect.
Pe de altă parte, George Rusu susține că mai mulți deputați și chiar senatori urmează să părăsească formațiunea politică. De asemenea, el a mai precizat că nu va pleca spre PNȚCD ci se va îndrepta spre un partid de alternativă de dreapta.
Rusu: George Simion nu mai este același
Disensiunile dintre cei doi ar fi apărut în urmă cu câteva zile, având în vedere postările pe Facebook ale deputatului.
„Nu trebuie sa faci parte dintr-un partid sau altul pentru a avea calitatea de OM!”, a scris George Rusu pe Facebook, în data de 29 aprilie, adăugând că „nu trebuie să fi la AUR, pentru a fi și a avea un caracter de AUR”.
De asemenea într-o postare de sâmbătă acesta a vorbit despre trădare și „cei care vând iluzii”, iar duminică, 1 mai, a transmis că „din păcate George nu mai este același! Beția puterii i-a venit de hac!”.
„Aici eram cel mai bun pentru ei! Îmi ridicau osanale și se mândreau cu mine în toată țara! Ne puteți număra pe degetele de la o mână! Eram primar, prieten și tutore! Eram doar noi! Eram pe vremea când alți băgători în seamă nici nu-l cunoșteau!
Îl ajutam pentru că atunci credeam în el și în lupta lui! Acuma totul s-a schimbat! Bani și interese! Aroganță și manipulare! Restul este un patriotism desantat de fațadă! Din păcate George nu mai este același! Beția puterii i-a venit de hac! Voi continua lupta pentru aceleași valori și principii alături de toți cei care se vor alătura mie!”, a mai scris Rusu pe Facebook.