Simona Halep se află în plin scandal de dopaj, iar veștile proaste nu contenesc să apară. În urmă cu puțin timp s-a aflat că sportiva riscă să fie complet abandonată de sponsori. Acesta nu este însă singura informație care îi dă dureri de cap. Antrenorul ei, cel care îi promitea că este alături de ea la începutul scandalului, a schimbat acum foaia.

Ultimele date indică că acesta va antrena un alt jucător de tenis faimos.  În plin plin scandal de dopaj cu Simona Halep, Patrick Mouratoglu a devenit antrenorul lui Holger Rune, pe care tocmai l-a calificat în a treia finală ATP consecutivă, la Basel, în Elveția.

Cu cine a fost înlocuită Simona Halep

Jucătorul de tenis (19 ani, nr 25 ATP) l-a învins în semifinale, în două seturi, pe spaniolul Roberto Bautista Agut (34 de ani, nr 22 ATP), scor 7-6 (1), 7-6 (6), după un meci care s-a întins pe durata a două ore şi două minute.

În cealaltă semifinală de la Swiss Indoors Basel, Felix Auger-Aliassime (22 de ani, locul 9 ATP) l-a întrecut în două seturi pe spaniolul Carlos Alcaraz (19 ani, locul 1 ATP), scor 6-3, 6-2. Meciul dintre cei doi a durat o oră şi 22 de minute, potrivit Ziare. com

Amintim că despre Patrick Mouratoglou s-au aflat multe lucruri în ultimele zile. O jucătoare de tenis care a colaborat cu a antrenorul lui Halep a declarat că acesta are o metodă de a câștiga meciurile îngrozitoare. Tehnicianul ar fi adus-o la epuizare și ar fi convins-o să se îndepărteze de familie. Aravane Rezai (35 de ani) a povestit că antrenorul este posesiv și egoist.

Și americanca Pam Shriver (60 de ani), fost număr 3 WTA la simplu și câștigătoare a 21 de Grand Slam-uri la dublu, a lăsat de înțeles că antrenorul nu este așa cum parte.

„Jucători, indiferent de nivelul la care vă aflați, aveți grijă când vă schimbați echipa în totalitate și renunțați la oamenii de încredere și la cei care v-au fost colegi ani la rând. Este ușor să fiți manipulați și controlați de oamenii care sunt buni la asta”, a scris Pam Shirver pe Twitter.

Mesajul transmis de Patrick Mouratoglou în plin scandal de dopaj

La începutul scandalului de dopaj, el a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj în care spune că tenismena este un „model în ceea ce privește integritatea”.

„În primul rând, vreau să spun cât de mare a fost șocul în echipa noastră de când Simona m-a informat despre testul ei pozitiv de la US Open. În aproape 30 de ani, timp în care am lucrat cu sute de atleți profesioniști, nu m-am confruntat niciodată cu o asemenea situație”, se arată la începutul mesajului lui Patrick Mouratoglou.