Faptul că un concern de dimensiunea Bosch investeşte în România nu este puţin lucru, dacă avem în vedere contextul economic actual, în care se simte boarea rece a recesiunii. Investiţia Bosch, de 77 milioane de euro, nu doar că acoperă „gaura“ lăsată de Nokia prin retragerea subită din toamna trecută, cât este foarte importantă ca semnal pentru alţi potenţiali investitori străini de aceeaşi dimensiune.
Dar este România încă atractivă pentru marii investitori străini sau Bosch a investit ca urmare a apariţiei unei oportunităţi? Pentru a putea răspunde la această întrebare se impune o incursiune în istoria grupului Bosch şi o introducere în strategia acestei corporaţii mai puţin convenţionale.
Moştenirea lui Robert Bosch
Încă de la înfiinţare, în 1886, la Stuttgart, fondatorul Robert Bosch a definit clar principalele două direcţii pe care compania le urmează şi astăzi: inovaţie tehnologică şi dezvoltare globală. De la mici echipamente electrice, Bosch a trecut rapid la producţia de dispozitive de aprindere cu magnetou pentru motoare, reuşind, în 1897, să adapteze în premieră un astfel de dispozitiv la motorul unui autovehicul.
Cum industria auto lua avânt, afacerile germanului au explodat la rândul lor, prima reprezentanţă Bosch în străinătate fiind înfiinţată în 1898 în Marea Britanie. În 1905, Bosch a construit şi prima uzină în străinătate, la Paris, iar în 1912 a deschis o fabrică în SUA. Primul Război Mondial, în timpul căruia Bosch a adaptat întreaga producţie la cerinţele militare, a însemnat şi primul pas înapoi, majoritatea activelor din străinătate ale companiei fiind confiscate la sfrârşitul conflagraţiei.
Nici n-a apucat Bosch să-şi refacă reţeaua, că Marea depresiune economică i-a pus din nou compania în pericol. A reuşit să supravieţuiască şi a învăţat o nouă lecţie de business: specializarea într-o singură ramură industrială este periculoasă. Drept urmare, pe lângă producţia de echipamente auto (între timp, inventase şi sistemul de iluminare pentru autovehicule) a început producţia de scule electrice şi de electrocasnice, a intrat în termotehnologie prin preluarea Junkers şi a produs primul aparat de radio în serie, Blaupunkt.
A venit iarăşi reversul, Al Doilea Război Mondial, pe parcursul căruia majoritatea fabricilor Bosch au fost distruse de bombardamente. Robert Bosch n-a mai apucat finalul războiului, el murind în 1942, însă filosofia sa trăieşte în continuare.
Corporaţia-fundaţie cu viziune globală
Din 1952 – moment în care toate brevetele Bosch au devenit accesibile concurenţei şi, iarăşi, activele din străinătate au fost expropriate – şi până în 2009 – când a înregistrat pentru prima oară în istoria sa pierderi operaţionale –, grupul a avut, practic, o dezvoltare globală liniară, care se datorează în mare măsură unei structuri corporatiste deosebite.
Grupul Bosch este deţinut de o fundaţie, Robert Bosch Stiftung GmbH (92% din acţiuni, restul de aparţinând familiei Bosch), însă este administrat de trustul Robert Bosch Industrietreuhand KG. Structura aceasta s-a dovedit un succes: nu există conflicte, acţionarii principali, fundaţia, se ocupă cu preponderenţă de activităţi filantropice, iar trustul se ocupă exclusiv de administrarea companiei.
Majoritatea dividendelor sunt folosite pentru dezvoltarea grupului, o parte mergând în finanţarea activităţii caritabile a fundaţiei. Faptul că profiturile nu „ies“ din companie fiind folosite la investiţii (Bosch nu apelează la împrumuturi din pieţele de capital) asigură o planificare pe termen lung a businessului. De aici şi dezvoltarea, geografică (Bosch are filiale şi companii regionale în 60 de ţări şi reprezentanţe în alte 90) şi a sectoarelor de activitate (structurate în trei mari ramuri, tehnologie auto, tehnologie industrială şi bunuri de larg consum şi echipamente). Spre deosebire de alte grupuri industriale, Bosch şi-a revenit rapid din criza financiară, iar 2011 a fost un an nesperat de bun.
Conform rezultatelor preliminare, compania cu peste 300.000 de angajaţi a obţinut anul trecut venituri de 51,4 miliarde de euro, cu 8,8% mai mult decât în 2010. Criza euro şi catastrofa naturală din Japonia şi-au pus însă amprenta asupra profitului înainte de impozitare, care a fost de 5%, sub ţinta de 7%-8%. Revenirea rapidă şi estimările companiei (Bosch nu preconizează o recesiune globală în 2012) pot fi printre motivele pentru care s-a luat decizia de a investi la Jucu. „Nu ne abatem de la strategia stabilită.
Având un portofoliu cuprinzător de produse, prezenţă globală şi putere inovatoare, putem valorifica oportunităţile oferite companiei noastre, care rămân semnificative“, a declarat Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Bosch. Iar România era clar o oportunitate pentru grupul german, din multe alte motive. Forţa de muncă ieftină şi calificată, prezenţa pe această piaţă a grupului încă din 1994 şi dezvoltarea din ultimii ani a producţiei locale de componente şi subansamble auto.
Bosch este, la rândul său, o oportunitate pentru România, pentru că, spre deosebire de alte corporaţii internaţionale, nu are obiceiul să dea înapoi de îndată ce se confruntă cu greutăţi sau se schimbă condiţiile iniţiale.
Grupul Bosch în România
– Robert Bosch SRL, Bucureşti. Reprezentanţa generală a grupului, înfiinţată încă din 1994;
– BSH Electrocasnice SRL, Bucureşti. Importator şi distribuitor al aparatelor electrocasnice sub mărcile Bosch şi Siemens;
– Bosch Rexroth SRL, Blaj. Fabrică de echipamente lineare pentru industria constructoare de maşini şi industria automatizărilor;
– Bosch Communication Center, Timişoara. Furnizor internaţional de servicii de Business Process Outsourcing (BPO).