Tradiții și obiceiuri din Sâmbăta Mare! Iată ce să NU faci în această zi! E mare păcat

Sâmbăta Mare este ultima zi dinainte de Învierea Domnului. Această zi este marcată de multe tradiții, obiceiuri și superstiții. Până la apusul Soarelui, gospodinele trebuie să fii terminat toate preparatele pentru masa de sărbătoare, dar și curățenia în casă.

Tot în Sâmbăta Mare se pregătește ținuta pentru Paște. Femeile calcă hainele în care vor merge duminică la Înviere și se asigură că toată familia are câte un obiect vestimentar nou. Nu se spală și nu se coase în această zi.

Este interzis, de asemenea, să speli haine, pentru că lăturile vor ajunge în pomana dată celor adormiți. Ai voie doar să faci ordine prin casă și să speli vasele în care ai pregătit preparatele pentru Paște.

Ce trebuie să faci în Sâmbăta Mare

De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale: drobul, friptura şi borşul de miel.

Totodată, este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile şi când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.

Sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm, ci fac un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreţinut de flăcăi până în zori.

Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire.

În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.

Tradiții și obiceiuri de Paște

Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de  superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii şi a reînvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.

– Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr său păr sănătos.

– Se spune că „dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe”, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.

– Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.

–  Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.