Sâmbăta Mare este ultima zi de dinainte de Sărbătorile Pascale, iar gospodinele mai au încă de lucru pentru masa de Paște. Totuși, mai avem de respectat câteva tradiții și obiceiuri. Ce nu avem voie să facem înainte de Paște?
Această zi marchează pregătirea Paștelui pentru credincioși și conține diverse tradiții și superstiții. Creștinii ortodocși prăznuiesc „îngroparea lui Iisus Hristos cu trupul și coborârea în iad cu dumnezeiescul trup”. Conform obiceiului, mielul, care îl reprezintă pe Iisus Hristos, este sacrificat, iar gospodinele finalizează pregătirile pentru masa de Paște cu bucate tradiționale. Se crede că oamenii nu ar trebui să doarmă în această noapte, deoarece cerurile se deschid, iar Domnul nu poate vedea în interiorul unei persoane. De asemenea, se spune că în această noapte toate dorințele sunt îndeplinite.
La miezul nopții, oamenii sunt așteptați la biserică pentru a primi Lumină și anafură. Se obișnuiește ca cei credincioși să poarte haine noi atunci când merg la biserică și, potrivit preoților, spălarea hainelor în această zi le poate face să pară noi pentru Înviere.
După ceremonia Învierii, se sugerează ca oamenii să aprindă lumânări la cimitir pentru a obține vești. Gospodinele trebuie să finalizeze vopsirea ouălor astăzi, ultima ocazie dacă nu au reușit să facă acest lucru în Joia Mare.
Ce este interzis să faci în Sâmbăta Mare
În Săptămâna Mare, creștinii sunt sfătuiți să se abțină de la mânie și certuri, mai ales dacă s-au spovedit și s-au împărtășit, deoarece se crede că cei care încalcă această regulă vor avea ghinion și vor fi chinuiți de mânie pe tot parcursul anului.
Deși gospodinele sunt ocupate cu definitivarea bucatelor tradiționale, în Sâmbăta Mare se ține totuși post, iar alimentele dulci trebuie evitate. Conform tradiției, persoanele fizice sunt așteptate să facă focul în curțile lor sau pe dealul din apropierea bisericii. Sâmbătă seara, gospodinele trebuie să pregătească un coș pe care să-l ducă la biserică pentru sfințire.
„În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare’, spunea părintele Teofil Părăian într-un interviu realizat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998, „în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoaştem şi pe care îl cântăm în zilele obişnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, şi anume: ‘Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor se junghie şi se duce să se dea de mâncare credincioşilor şi merg înaintea Lui toate cetele îngereşti, heruvimii cei cu ochi mulţi, serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia”.
Prin aceste cuvinte se arată semnificaţia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputinţă, ci este înmormântat cu bunăvoinţa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor”.