În Sâmbăta Mare, femeile trebuie să pregătească mâncarea tradițională pentru Paște și trebuie să facă ordine în toată casa. Sâmbăta Mare este ultima zi dinaintea sărbătorii Pascale.
Ritualuri în Sâmbăta Mare
Momentul ritual al facerii pascăi, în Sâmbăta Paştilor, amplasat şi în Joia Mare, capătă frecvent valenţe magice deosebite, prin plasarea într-o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la naşterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia căpătând astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită, care poate să fie valorificată şi în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetaţiei din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).
Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile şi când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.
Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.
Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.
„În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare’, spunea părintele Teofil Părăian într-un interviu realizat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998, ‘în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoaştem şi pe care îl cântăm în zilele obişnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, şi anume: ‘Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor se junghie şi se duce să se dea de mâncare credincioşilor şi merg înaintea Lui toate cetele îngereşti, heruvimii cei cu ochi mulţi, serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia”. Prin aceste cuvinte se arată semnificaţia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputinţă, ci este înmormântat cu bunăvoinţa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor”.
Superstiții și obiceiuri
– în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.
– de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
– începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.
– Daca vrei sa iti implineasca cele mai arzatoare dorinte, nu trebuie sa dormi cu nici un chip in noaptea de Sambata Mare, intrucat atunci cand se deschid cerurile si Domnul poate vedea si darui inlauntrul fiintei tale.
– Daca te impiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu si plin de incercari.
– ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.